Medicii de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj Napoca au ieșit în stradă, pentru a protesta, după ce au aflat că noul ministru al Sănătății,vrea să desființeze clinica.
La protest a participat și medicul Silviu Moga, managerul IUTR;demis de ministrul Sănătății, Ioana Mihailă. Doctorul Moga a spus că situația de la Institut este una critică și că este nevoie de o astfel de unitate medicală în nord-vestul României.
”Doamna Mihăilă trebuie să știe că există un Ordin de Ministru din 2020, legat de Masterplanul de Sănătate pentru regiunea de Nord-Vest, în care se scrie clar că este oportună înființarea Centrului Integrat de Transplant. Semnalul pe care îl avem noi este că institutul nostru va fi desființat. Se dorește preluarea și transformarea lui într-o secție a Spitalului Județean Cluj. Doamna ministru trebuie să știe că în acel moment activitatea de transplant se va opri, iar pacienții care așteaptă un transplant sau cei care vin la control, din păcate va trebui să-i refuzăm”, a spus Moga.
De la plecarea lui Lucan s-a mers din rău în mai rău
Pe 20 decembrie 2017, procurorii DIICOT au mers la IUTR, condus atunci de celebrul profesor Mihai Lucan, pe care l-au acuzat de comiterea mai multor infracținuni. Persoana care ar fi depus plângerea penală este chiar deputatul USR, Emanuel Ungureanu, care se află într-o situația de dușmănie cu profesorul Lucan.
”Delapidarea I.C.U.T.R. a constat în folosirea resurselor financiare, materiale și umane ale laboratorului de analize din cadrul I.C.U.T.R. care au fost utilizate pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparținând SC LUKMED, fără a se achita contravaloarea serviciilor medicale prestate de I.C.U.T.R. constând în analizele medicale ale ţesuturilor umane recoltate prin biopsii sau alte asemenea analize specific medicale de la pacienții asupra cărora au fost efectuate intervenții chirurgicale în cadrul clinicii aparținând SC LUKMED, în condițiile în care toate aceste costuri au fost suportate din bugetul alocat I.C.U.T.R”, susține DIICOT.
De patru ani, dosarul penal nu a avansat cu nimic, fiind ținut la DIICOT în așteptarea altor probe care să arată dacă profesorul Mihai Lucan este sau nu vinovat.
Supărat pe DIICOT
Cert este că acum doi ani, deputatul USR Ungureanu era complet nesatisfăcut de inacțiunea procurorilor DIICOT.
„DIICOT, rușine! DIICOT tace suspect, traficantul de organe operează nestingherit la o clinică privată din București! În mod repetat, la DIICOT și la DNA sistemul de delapidare pus la punct de Lucan, mijloacele prin care lua mită de la firme de medicamente prin Societatea Română de Boli Genito-Urinare. Spre rușinea lor veșnică, procurorii și-au bătut joc de miile de bolnavi extorcați de Lucan și camarila lui. După 2 ani, fostul șef DIICOT l-a trimis la plimbare, prin transfer, pe procurorul Delcea, singurul procuror care a încercat să lupte cu mafia din sistemul de transplant”, spunea Ungureanu.
Lasă un răspuns