, ,

PSD Cluj se dezice de Vasile Dîncu. Greii organizației nu au postat nici măcar un banal mesaj de susținere. Demisia!

Posted by

Demisia forțată a senatorului de Cluj, Vasile Dîncu, din funcția de ministru al Apărării, i-a lasăt rece pe PSD-iștii clujeni, în frunte cu președintele interimar Alexandru Cordoș.

Aceștia nu au ”suflat” nici măcar un cuvânt de susținere al lui Vasile Dîncu, nici acum după ce a demisionat, și nici înainte de acest gest, cînd a fost criticat intens.

De mai bine de zece zile, agenda publică este plină de atacuri la adresa lui Vasile Dîncu, dar cu toate astea, nimeni din PSD Cluj nu a postat vreun mesaj, sau nu a ieșit în față cu vreo declarație de susținere a ”eminenței cenușii” din Cluj.

La ultima întâlnire publică cu activul din PSD Cluj, care a avut loc sâmbătă 10 octombrie 2022, toată lumea se înghesuia la o poză cu domn profesor. Încă era și coadă.

Acum, după doar nouă zile, nimeni din cei care scoteau pieptul în față la poza de grup nu mai zice nimic. Nici măcar câteva cuvinte simple: ”îl susținem pe Vasile Dîncu”.

Pagina partidului este fără mesaj

Pe facebook, pagina oficială a PSD Cluj, ultimul mesaj este de acum două zile de la o întâlnire avută de Vasile Dîncu cu reprezentanții departamentelor din PSD Cluj. Un fel de discuție despre nimic.

Președintele interimar al PSD Cluj, Alexandru Cordoș nu a mai postat nimic din data de 18 octombrie 2022, și atunci fiind tăguit de o altă persoană, mesajul fiind despre o lansare de carte.

Secretarul general al PSD Cluj, Horea Chirteș a postat tot în data de 18 octombrie 2022, un mesaj legat de susținerea ideii de târg al unor producători locali din Chinteni.

Președintele PSD Cluj Napoca, Ovidiu Secară a postat, duminică, 23 octombrie 2022, despre întâlnirea avută de Dîncu, mesaj postat și de Cordoș.

Subprefectul de Cluj, Răzvan Ciortea (foto stânga) a postat doar un mesaj, în data de 21 octombrie 2022, legat de un alt târg al producătorilor din zona Transilvaniei.

Dîncu și-a dat demisia

Luni, dimineața, Vasile Dîncu a anunțat că a demisionat din funcția de Ministrul al Apărării. El a motivat că nu se mai putea înțelege cu președintele României, Klaus Iohannis, după ce tot el s-a trezit vorbind despre războiul din Ucraina și despre necesitatea unor negocieri de pace cu Rusia.

Mesajul lui Dîncu, unui evident pro Putin și Pro Rusia, i-a adus critici din partea președintelui României, a șefului PSD, Marcel Ciolacu, și a premierului Nicolae Ciucă.

Președintele a comunicat că mesajul României este altul și l-a trimis pe Dîncu să mai citească presa, dacă nu este la curentul cu discuțiile NATO și ale Uniunii Europene despre problema războiului din Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *