,

PSD-iștii din Cluj îi cer demisia lui Cordoș, după dezastrul de la alegerile locale

Posted by

După alegerile locale, care au avut loc duminica trecută, 9 iunie a.c., la PSD Cluj s-a așternut liniștea. PSD-iștii din Cluj îi cer demisia lui Cordoș.

Cordoș și soția Mihaela, condamnată pentru corupție
PSD-iștii din Cluj îi cer demisia lui Cordoș. În fotografie alături de soția Mihaela, condamnată pentru corupție

Nu tu analize, nu tu discuții despre rezultatul foarte slab la alegerile locale obținut de principalii candidați.

Pentru șefia Consiliului Județean Cluj a canditat Alexandru Cordoș, zis Sandu. Pentru Primăria Cluj Napoca, Aurelia Cristea, care a obținut un scor invizibil.

Așa după cum era de așteptat, după ce s-a văzut cu sacii în căruță, senatorul Vasile Dîncu, președinte al PSD Cluj, și proaspăt ales europarlamentar, s-a făcut nevăzut.

PSD-iștii din Cluj cer organizarea de alegeri legitime pentru alegerea unui lider în adevăratul sens al cuvântului. Asta în condițiile în care de mai bine de zece ani nu au fost organizate alegeri interne.

”În campania electorală Vasile Dîncu a apărut exact o zi. În rest nu l-a văzut nimeni. Nu a venit în Cluj Napoca să o susțină pe Aurelia Cristea. Nu a fost nici în teritoriu să susțină candidații locali ai PSD”, ne-a declarat un membru PSD Cluj.

Cordoș a luat mai puțin ca și partidul

Analiza care nu a mai fost făcută la PSD Cluj, nu arată deloc bine. Organizația Cluj partidului condus de Ciolacu a obținut jumătate din procentele de la nivel național.

Mai exact, PSD Cluj a fost ales la nivelului județului Cluj, de 17,87 la sută, din totatul alegătorilor. La nivel național, PSD a fost votat de 35 la sută.

Candidatul PSD Cluj pentru șefia Consiliului Județean Cluj, Sandu Cordoș a luat un procent mai mic ca și partidul unde este secretar general.

Mai exact, Cordoș a fost votat de 14.97 la sută din totalul alegătorilor. Mai trebuie spus că Sandu Cordoș a obținut cu 8.000 de voturi mai puțin decât PSD Cluj, la aceste alegeri.

Și la Cluj Napoca, rezultatul a fost unul dezastruos. Aurelia Cristea a fost obținut un procent rușinos de 4.57 la sută.

Surse din PSD Cluj susțin că Aureliei Cristea i s-a promis postul de deputat de Cluj, dacă va candida la alegeri.

Cordoș nu consideră că s-a făcut de rușine

Pentru a calma spiritele din partid, în urmă cu două zile secretarul general Alexandru Cordoș a trimis o scrisoare publică, tuturor membrilor.

În acest document, Cordoș scrie de mai multe ori că a reușit să câștige, dar nu vorbește despre propriul dezastru politic.

”Rezultatele pe care le vedem astăzi sunt rezultatele unei munci de echipă extraordinare și al unui angajament de neclintit. Am reușit să ne mobilizăm resursele și să implementăm inițiative care nu doar că au schimbat percepția asupra PSD Cluj, dar au și întărit legăturile cu comunitatea. Am câștigat nu doar o echipă puternică, unită, ci și încrederea a 55.000 de clujeni, care ne-au oferit votul de încredere în aceste alegeri. Am câștigat respectul și încrederea unei comunități care a și-a pus speranțele în noi. Am câștigat sprijinul celor care au văzut în echipa noastră un vector de schimbare reală și pozitivă, și, cel mai important, am câștigat un viitor plin de speranță și oportunități pentru toți cei care fac parte din această comunitate”, a scris Cordoș.

2 răspunsuri

  1. Avatar Radu
    Radu
  2. Avatar bobo
    bobo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *