, ,

S-a rupt lanțul de iubire. Chiar și tu Emil Boc? Președintele PNL Cluj a semnat celebra scrisoare pentru debarcarea lui Florin Cîțu VIDEO

Posted by

Liberalii clujeni din interiorul PNL Cluj au semnat scrisoarea celor 40 de președinți de filiale, prin care se cere debarcarea de urgență a lui Florin Cîțu din fruntea partidului. Tot prin acest document, președinții de filiale vor alegerea altui președinte, în persoana actualului premier, generalul Nicolae Ciucă.

Acum opt luni, iulie 2021, Florin Cîțu venea la Cluj și era primit cu brațele deschise  de liberalii clujeni în frunte cu Emil Boc, primarul orașului, și Daniel Buda, președintele PNL Cluj.

Atunci a fost organizat și un miting liberal la Casa de Cultură a Studenților, unde președintele partidului de atunci, Ludovic Orban era umilit la maxim, prin faptul că a fost lăsat singur pe primul rând.

De la tribună, lui Ludovic Orban i s-au transmis tot felul de mesaje, inclusiv din partea lui Emil Boc, care mai de care mai favorabile lu Cîțu.

”Cîțu era omul cu viziune”

La vremea respectivă, primarul Clujului, Emil Boc susține că că Florin Cîțu era alesul său, fiind ”omul cu viziune”. În limbă de piatră, Boc mai spunea despre Cîțu că este omul momentului, liberalul autentic, etc. Acum, dintr-o dată, marele liberal și marele om cu viziune nu mai este bun.

„Care este omul din acel partid care poate da o direcţie şi partidului, şi ţării în această direcţie? Am spus-o cu sinceritate nu de acum, nu de ieri: este actualul premier al României, care are viziune, capacitate, înţelege lucrurile, este un liberal autentic, pur sânge, pentru care, repet, producerea de prosperitate pentru toţi românii este regula şi care poate, prin politicile pe care le susţine, să ne dea acea Românie liberală, capabilă să aibă prosperitate acasă, pentru toţi”, spunea Emil Boc, atunci.

”Sunt chestiuni interne”

Contactat, președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda a declarat că actualele tensiuni din PNL, sunt ”chestiuni interne ale partidului”.

Buda a mai spus că va da mai multe relații în cursul zilei de vineri, atunci când la PNL va fi organizată o ședință a Biroului Politic Național.

La această ședință, i se va cere demisia lui Cîțu. Dacă acesta va refuza să facă asta, atunci Biroul Politic Național al PNl va putea organiza un congres extraordinar, unde Cîțu să fie demis prin votul celor prezenți și ales în locul lui, Nicolae Ciucă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *