,

Senatorul Goțiu, de la USR, nu știe să piardă frumos! Face spume și o dă pe conspirație!

Posted by

Într-un partid care se vrea profund democratic, și unde funcțiile elective, precum cele de senator, deputat, primar sau consilier local, sunt supuse la vot, actualul senator USR de Cluj, Mihai Goțiu dă dovadă că nu știe să piardă.

Duminică, în cadrul organizației USR Plus Cluj au fost alegeri pentru desemnarea deputaților și senatorilor. Cei din PLUS (72 prezenți) s-au mobilizat ușor mai bine față de colegii lor de alianță, cei de la USR (48 prezenți). Dar asta nu înseamnă că nu a fost democrație.

După numărarea voturilor, Goțiu s-a clasat pe locul 2, la o distanță de 57 de voturi, față de concurentul de pe locul unu. Dacă facem un simplu calcul, vom vedea că foarte mulți dintre delegații USR Cluj nu l-au votat pe Goțiu, și nici pe Emanuel Ungureanu, care s-a clasat pe un rușinos loc 5.

După alegeri, Goțiu a dat dovadă că nu știe să piardă, și a dat-o pe conspirație, așa ca un veritabil politician de Dâmbovița. Din ceea ce scrie rezultă că și-ar mai fi dorit un mandat de patru ani, de senator.

Goțiu a primit ceea ce a meritat, spun cei din USR Plus, asta după ce înainte de campania electorală ar fi intervenit în forță în treburile interne ale organizației și ar fi ”rupt” un protocol încheiat între USR și PLUS, prin care erau împărțite între cele două entități politice, posturile de consilier local.

”Astăzi, în Filiala USR PLUS au avut loc alegerile interne pentru desemnarea candidaților la parlamentare. Am reușit să-mi conving majoritatea colegilor din USR să mă voteze. Din păcate, am mai reușit să conving doar o mână dintre delegații PLUS (în Conferință au fost 72 de delegați de la PLUS și 48 de la USR – cum s-a ajuns aici e o poveste prea lungă). Dincolo de rezultatul votului, amărăciunea nu vine din faptul că nu i-am convins, ci că n-am avut șansa să-i pot convinge pe reprezentanții PLUS. Cu greu, am făcut rost de numerele de telefon ale unora dintre ei, să pot discuta direct, să mă prezint și să mai demontez din ”miturile” pe care unii ”binevoitori” le-au plantat în grupul lor. În rest, toată ”dezbaterea” internă s-a limitat la o prezentare și răspunsul la câteva întrebări, cu un timp total alocat de 11 minute. La care s-au adăugat 2 minute de prezentare, în deschiderea Conferinței Județene, de astăzi. În total… 13 minute”.

 

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *