, ,

Spectacol ceresc foarte rar. Două planete s-au văzut cu ochiul liber și de la Cluj

Posted by

Planetele Jupiter și Venus au putut fi văzut cu ochiul liber, și încă foarte bine, și de la Cluj Napoca.

Luna părea flancată de două ”stele” foarte strălucitoare, care era de fapt planetele Venus și Jupiter, care orbitează și fac un spectacol inedit pe cerul nopții.

Astronomii spun că cele două planete vor fi tot mai aproape de astrul nopții până la finalul lunii, și vor mai putea fi observate și în zilele următoare.

Foarte multe persoane au observat fenomentul astronomic și au postat fotografii pe rețelele de socializare, care mai de care mai reușite.

Concjuncția lunii

Fenomenul se numește conjuncție și are loc atunci când două planete par foarte aproape una de cealaltă pe cer, în realitate ele fiind la milioane de kilometri distanță.

Planetele vor putea fi observate cu ochiul liber dacă este senin, pe tot parcursul acestei săptămâni.

„Se întâmplă ca în serile următoate să fie și luna prin zonă. Și luna, care se mișcă foarte repede pe cer, va fi în locuri diferite, în seri diferite și anume va fi sub Venus pe 22 și între Venus și Jupiter pe 23”, a declarat Adrian Şonka, un astronom din Arad.

Venus este la o distanță de peste 100 de milioane de km de Soare, iar Jupiter la peste 700 de milioane de kilometri.

Această conjuncție a planetelor poate fi interpretată și din punct de vedere astrologic.

2023 este un an bogat din punct de vedere astronomic. Vor avea loc și patru eclipse, spun astronomii, – două de Soare şi două de Lună, scriu cei de la Adevărul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *