Studenții ortodocși demarează o campanie umanitară pentru copiii din medii defavorizate și bolnavii din spitale. Asociația Studenților Creștin – Ortodocși Români (ASCOR) filiala Cluj-Napoca, organizează în perioada 24 noiembrie – 12 decembrie campania caritabilă „Dăruind, vei dobândi”. Aceasta este dedicată sprijinirii copiilor din medii defavorizate și persoanelor internate în spitale.

Cum poți sprijini campania caritabilă
„Campania oferă posibilitatea de a aduce zâmbete celor aflați în dificultate, prin pregătirea unui cadou personalizat. Doritorii pot alege un copil din tabelul pus la dispoziție de organizatori, ținând cont de vârsta și nevoile acestuia, și pot oferi obiecte noi care să fie incluse în pachet. Echipa ASCOR Cluj-Napoca se va ocupa ulterior de livrarea cadourilor.
Pentru a sprijini și pregătirea pachetelor destinate persoanelor internate în spitale, puteți face donații financiare în contul indicat pe pagina oficială de Facebook, ASCOR Cluj-Napoca”, arată reprezentanții asociației.
Pentru mai multe informații și pentru a vă alătura campaniei:
Vizitați pagina de Facebook: ASCOR Cluj-Napoca
Contactați asociația la numărul de telefon: 0787373653
Lasă un răspuns