Fostul ministru al Apărării, Vasile Dâncu, a fost propus de către grupurile parlamentare din PSD a Camerei Deputaţilor şi Senat pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României…
Fostul ministru al Apărării, Vasile Dâncu, a vorbit marţi despre momentul demisiei din funcţie şi despre faptul că nu se comunică cu preşedintele foarte mult, ci sunt comunicări instituţionale. Dâncu…
Clujeanul Vasile Dâncu și-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Apărării, după ce l-a anunţat pe premierul Nicolae Ciucă despre această decizie. „În cursul acestei dimineţi, am înaintat Prim…
Premierul Nicolae Ciucă afirmă că îl aşteaptă pe Vasile Dâncu să revină în ţară pentru a avea „o discuţie cât se poate de deschisă” despre declaraţiile potrivit cărora o şansă…
Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a declarat miercuri că războiul din Ucraina a modificat fundamental şi pe termen lung paradigma de securitate din Europa, fiind un „şoc strategic” pentru stabilitatea europeană….
Președintele României a declarat că unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent presa să afle aceste poziţii, întrebat fiind despre declaraţiile ministrului Apărării, Vasile Dâncu. Șeful statului…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decorat mai mulți înalți oficiali și jurnaliști implicați în susținerea țării sale în fața invaziei ruse, iar printre aceștia se numără și ministrul Apărării, clujeanul…
Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dâncu, a declarat că românii cu vârstele cuprinse între 18 şi 35 de ani se vor putea înscrie într-un stagiu militar voluntar, în care patru luni…
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dâncu, a declarat, marţi seară, că nu există niciun pericol ca România să fie atacată în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina şi că românii care…
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dâncu, participă, miercuri și joi, la Bruxelles, în cadrul reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO. „Împreună cu miniștri apărării din țările NATO, vom discuta…