Instituția Prefectului Clujuluu informează că la nivelul județului nu sunt unități de învățământ care să desfășoare activități didactice în imobile încadrate în clase de risc seismic. „În prima parte a…
Clădirea Instituției Prefectului județului Cluj va fi reabilitată cu fonduri din PNRR, după ce ministrul Lucian Bode a semnat joi, 5 ianuarie, a contractului de finanțare pentru implementarea proiectului „Reabilitarea…
Vineri a avut loc o ședință de lucru prezidată de prefectul Irina Munteanu împreună cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj, la care au participat primari și reprezentanți ai…
Clădirea Instituției Prefectului Județului Cluj de pe B-dul 21 Decembrie 1989 va intra într-un amplu proces de renovare. Contractul de finanțare pentru renovarea completă a clădirii este așteptat să fie…
Instituția Prefectului – Județul Cluj a găzduit o ședință la sediul instituției cu principalul subiect abordat care a fost legat de măsurile de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, care au fost…
Un nou protest se anunță joi, 27 octombrie, la Cluj-Napoca, în fața Prefecturii Cluj, cu peste 500 de sindicaliști din Confederația CNSRL Frăția din șase județe vor protesta joi în…
Luni, 15 august, are loc sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când are loc la Mănăstirea Nicula tradiționalul pelerinaj desfășurat în fiecare an. Prefectul Clujului, Irina Munteanu, a organizat o întâlnirea de…
Prefectul de Cluj, Irina Munteanu (foto)a organizat o întâlnire pe tema șocului provocat de anunțul celor de la CPL Concordia SRL, cu privire la intenția de a renunța la serviciile…
O întâlnire între reprezentanții operatorului de gaze CPL Concordia și prefectul județului Cluj, Irina Munteanu, va avea loc marți, 15 martie, pentru a clarifica situația posibilei sistări a gazdelor naturale…