Una dintre cele mai mari fabrici de șosete din România se va închide de la mijlocul acestei luni. Se închide încă un mare brand românesc. Potrivit informațiilor oficiale, toți cei…
Zeci de șoferi care au tranzitat, marți, dimineața, tronsonul de autostradă între Turda și Sebeș, ne-au scris la redacție că șoseaua de mare viteză era necurățată. Incredibil în ce țară…
Unul dintre cei mai respectați profesori din Transilvania este Ioan Brânzan, care predă fizică de 54 de ani la Liceul German din Sebeș. Deși are 78 de ani, profesorul Brânzan…
Unul dintre actorii care l-au jucat pe celebrul personaj Winnetou, din cărțile lui Karl May, este român. Mircea Breazu a emigrat în Germania, după ce a studiat actoria în România,…
Bună ziua, am fost solicitați în urma răsturnării unui autoturism pe A10. Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit cu o autospecială și un echipaj SMURD. La fața locului au…
Inspectorii de la Garda Financiară Cluj au luat cu asalt o firmă din localitatea Sebeș, județul Alba, alături de Poliția Română, unde au descoperit peste 2.100 de metri cubi de…