Comisia Europeană intenţionează să activeze, împotriva Ungariei, noul mecanism care prevede condiţionarea accesului la fonduri comunitare de respectarea normelor statului de drept, în condiţiile în care partidul Fidesz, condus de…
Conservatorul naţionalist Viktor Orban a câştigat detaşat alegerile parlamentare din 2022, obţinând cel de-al patrulea mandat consecutiv de prim-ministru cu 53% (cu 5% mai mult decât a obţinut la alegerile…
Un înalt oficial de la Budapesta a vorbit despre faptul că Ungaria trebuie să fie pregătită să primească în granițele sale, regiunea Transcarpatia, din Ucraina. Dorința revizionistă a Ungariei este…
Pe site-ul Poliției Române, cel mai în vârstă urmărit general este clujeanul Kozma Simon. Acesta s-a născut în 1944, are 77 de ani, iar de mai bine de 17 ani…
Cinci persoane au decedat într-un accident în care au fost implicate un microbuz românesc şi alte câteva vehicule pe autostrada M1 din Ungaria. Patru vehicule s-au ciocnit marţi pe autostrada…
Ungaria vine în sprijinul României pentru a trata 50 de pacienţi cu COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă, a declarat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto. Peter Szijjarto…
Medicul orădean Dan Stamatiu, prins la Cluj Napoca, în 2016, la scurt timp după ce a comis un omor și o tentativă de omor, a fost predat autorităților judiciare maghiare….
Ungaria a prelungit starea de urgență până la 8 februarie, la o cifră de peste 3.000 de cazuri zilnice de infectare cu COVID-19, în timp ce România este doar în…
Guvernul maghiar a decis să prelungească pentru încă o lună măsura restricțiilor de intrare în țară din cauza creșterii numărului de infectări cu noul tip de coronavirus. Ungaria a prelungit…