
Recepția oficială de la Palatul Cotroceni, organizată luni seara de președintele României, Nicușor Dan, a strâns laolaltă personalități publice și lideri politici. Evenimentul protocolar a oferit însă și un moment…

În ultima vreme, scandalurile din interiorul PSD Cluj se țin lanț, iar șefi organizației județene par că nu mai știu cum să le gestioneze. Vasile Dîncu, total neinteresant pentru PSD-iștii…

Un bolid de lux gonea pe autostradă, filmat de radar cu 164 de kilometri la oră. Nimic neobișnuit, dacă la volan n-ar fi fost, potrivit anchetatorilor, un înalt funcționar al…

Partidul Social Democrat se pregătește pentru un congres de foc în luna octombrie, iar tensiunile interne ies la iveală tot mai mult. Vasile Dîncu și jocul dublu din PSD. Mișcările…

În ultimul an, organizația PSD Cluj a obținut rezultate negative la alegerile prezidențiale și cele parlamentare. Primul lider din PSD Cluj care spune lucrurilor pe nume. Practic, cei susținuți de…

Sâmbătă seara, la un local din Cluj Napoca, președintele PSD Cluj, profesorul Vasile Dîncu și-a chemat subordonații politic la o socializare. Urmează marea trădare a PSD. Ceea ce s-a vrut…

La aproape două luni de la alegerile locale, PSD Cluj organizează prima ședință de partid. Ședință ONLINE la PSD Cluj. Și nu oricum, ci una ONLINE, la care ”Domn profesor”…

Printre primii politicieni clujeni care au votat la alegerile locale, este Aurelia Cristea de la PSD Cluj. Aurelia, 5 la sută, de la PSD a votat. Cu o campanie complet…

Anul trecut, mai exact pe data de 17 martie, în sediul PSD Cluj a avut loc o bataie, între patru femei. PSD Cluj a scos la înaintare artileria grea. Atunci,…

Duminică la Huedin, PSD Cluj și-a lansat candidatul pentru funcția de primar al acestui oraș. Subprefectul de Cluj se crede la crâșmă. Oana Goga este un candidat cu reale șanse…





