,

Toată lumea își bate joc de români. Nu au fost lăsați să urce în avion! Turcii au greșit data din calendar

Posted by

Compania de aviație Turkish Airlines a refuzat îmbarcarea a 11 clujeni care veneau din Dubai, spre Cluj Napoca, cu escală la Istanbul.

Oamenii au spus că la îmbarcarea spre Cluj Napoca le-a fost refuzat accesul în aeronavă pe motiv că nu aveau un test Covid 19. Numai că această obligație este impuse de Turkish Airlines, începând cu data de 12 februarie 2021. Așa se face că agentul companiei aeriene nu a fost instruit suficient și, prin abuz, a interzis îmbarcarea cetățenilor români

”Suntem 11 romani veniti din Dubai care aveam zbor spre Cluj. Nu am fost lăsați să ne îmbarcăm, pentru că nu aveam test Covid. Cei de la Turkish au zis ca Aeroportul Cluj le-a transmis că nu ne pot îmbarca fără test. Avionul a plecat fără noi”, a declarat un pasager.

Compania și-a recunoscut greșeala

În cele din urmă, Turkish Airlines și-a recunscut greșeala și a le-a oferit pasagerilor cazare și masă gratuită la un hotel din apropierea aeroportului. Potrivit legislației europene, în astfel de cazuri, pasagerii pot fi despăgubiți și financiar cu diferite sume de bani, dar care să nu depășească suma de 800 de euro.

Directorul Aeroportului Internațional Cluj Napoca, David Ciceo a declarat că pasagerii se pot informa în legătură cu condițiile de călătorie de pe siteul aeroportului sau de pe site-urile companiilor aeriene care operează la Cluj Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *