Traseista politică Aurelia Cristea candidează din partea PSD la Primăria Cluj-Napoca.

Actuala conducere a PSD Cluj a luat decizia sa îi propună fostului ministru Aurelia Cristea să își asume o candidatură pentru fotoliul de primar al Clujului împotriva lui Emil Boc, au confirmat, pentru Foaia Transilvană, surse din PSD Cluj.
Trasesta din Pro Romania a revenit în PSD
Cristea a acceptat propunerea PSD de a candida la primărie la alegerile locale din 9 iunie 2024.
Aurelia Cristea este o traseistă politică, trecând de la PSD la Pro Romania, partid condus de Victor Ponta. Aceasta a revenit în PSD după aventura in Pro Romania și își dorește să devină noul primar.
Fostul ministru pentru Dialog Social, Cristea a făcut în 2019 campanie pentru Pro Romania.
În 2019 voia să bată PSD
„Pro Romania pentru Cluj înseamnă oameni profesioniști pe care am încercat să îi aducem și să îi convingem că e un proiect serios.
Foștii colegi din PSD care simt cu adevărat ce înseamnă să fii social – democrat vin în continuare înspre noi, dinspre primării, dar și lideri de organizații. De 20 de ani, cât am fost membru PSD, pot spune că partidul a fost confiscat de liderul de la Teleorman și de echipa lui.
Noi suntem o inițiativă orientată spre Europa. Măsurile liberale cu cele sociale nu se exclud și ne propunem să batem PSD-ul la alegeri. Orice om care a crezut în PSD, văzând că oamenii competenți sunt înlăturați și că nesimțirea și tupeul au fost ridicate la scară de valori, va veni către o nouă construcție”, a declarat Aurelia Cristea, în 2019.
Lasă un răspuns