După comunicat Oficiului pentru Protecția Consumatorului Cluj în care se arată că la depozitul central al Carmangeriei Moldovan, de la Sânnicoara, judetul Cluj, s-a găsit o cantitate importantă de carne expirată care urma să fie repusă în consum, sub forma de mezeluri, nicio instituție oficială a Statului Român nu a reacționat.
În orice țară civilizată din Europa de Vest a doua zi după acest comunicat, depozitul ar fi fost sigilat și toate probele adunate la dosarul penal. Dar România nu e o țară civilizată, fiind o țară dezintegrată.
Fotografia de mai jos a fost făcută în timpul controlului și se vede cum anumite bucăți de carne au o culoare care indică o vechime de câteva zile, fiind ba neagrp, ba galbenă ba verzuie.
La solicitatea noastră, Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a comunicat că nu este treaba lor să facă anchetă, ci a celor de la Direcția de Sănătate Veterinară și Siguranța Alimentelor Cluj.
”Cei de la DSV Cluj trebuie să facă ancheta iar rezultatul ni-l comunică nou”, a spus un oficial al Poliției Cluj.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj nu a răspuns nimeni a telefon, semn că au lucruri mai importante de făcut. Ne referim aici la un somn sănătos pe salarii de mii de euro.
Ce spune Codul Penal
În Codul penal, la capitolul Infracțiuni contra siguranței publice – Infracțiuni contra sănătății publice – există un articol prin care punerea în vînzare a unor produse alterate, se pedepsește cu închisoarea.
Art. 358. – (1) Vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori cu perioada de valabilitate depășită, dacă sunt vătămătoare sănătății, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Șeful DSV Cluj nici nu a discutat cu inspectorii
INteresaant este faptul că în cursul zilei de marți, o echipă de inspectori de la Direcția de Sănătate Veterinară Cluj a fost în control la depozitul din Sânnicoară.
Informația a fost confirmată pentru Foaia Transilvană de către Nicolae Pivariu, șeful DSV Cluj. La întrebarea dacă au descoperit ceva în neregulă, Pivariu a răspuns sec că nu știe deoarece nu a reușit să stea de vorbă cu echipa de inspectori.
Deși au trecut două zile, timp în care o altă instituție a Statului Român a descoperit lucruri extrem de grave, cei de la DSV Cluj nici nu se grăbesc să afle adevărul.
”Este foarte posibil să fi fost în control cu o zi sau cu două înaintea celor de la OPC Cluj. Nu știu ce au descoperit că nu am stat de vorbă cu ei. Să lăsăm problema să dospească să nu acționăm la primul impuls”, a spus Pivariu.
Cât despre cei de la OPC Cluj, șeful DSV Cluj a spus că aceștia ”sunt niște neaveniți care au ajuns într-o carmangerie, care se pricep doar la etichete”, a mai spus Pivariu.
Comunicatul OPC Cluj
Cei de la OPC Cluj încă nu au stabilit amenda pentru neregulile descoperit, și asta pentru că cei de la Carmangeria Moldovan nu au prezentat actul de distrugere a cărnii și a produselor din carne, expirate.
”În depozitele de materii prime s-au regăsit produse fără elemente de identificare, caracterizare, lotizare precum şi produse ambalate cu data limită de consum depăşită, alături de produse conforme, care urmau să intre în producţie ca fiind parte din produsele finite.Având în vedere aceste nereguli constatate, operatorul economic a înţeles gravitatea faptelor şi a dispus, în regim de urgenţă, pe data de 22 septembrie 2021, până la ora 14.00, retragerea de la comercializare a tuturor loturilor de produse finite care au la bază materiile prime suspicionate cu neconformităţi”, se arată în comunicat.
Lasă un răspuns