„U” Cluj a transferat un nou jucător de la rivala CFR. Este vorba de Andrei Artean (31 ani), care se alătura lotului condus de Ioan Ovidiu Sabău.

În prima parte a sezonului, Artean a evoluat în 23 de meciuri pentru CFR. Acesta este campion al României cu Farul Constanța.
Cine este Andrei Artean
Născut pe 14 august 1993 la Hunedoara, Artean a început fotbalul la formația locală, FC Hunedoara. Iar în 2010 a făcut pasul la grupele de juniori ale celor de la Politehnica Timișoara. În 2012, a debutat pentru ACS Poli în eșalonul secund într-o remiză, scor 1-1 împotriva celor de la UTA.
Prima apariție în Superliga a avut loc pe 12 august 2015, atunci când, tot în tricoul celor de la ACS Poli, evolua în egalul (0-0) cu ASA Târgu Mureș. Cu excepția perioadelor în care a fost împrumutat la FC Caransebeș și Râmnicu Vâlcea, Artean a fost jucătorul echipei timișorene până în vara anului 2018, timp în care a strâns 106 meciuri în alb și violet, contribuind cu opt goluri și două pase decisive, scrie siteul oficial.
Trei trofee cucerite în tricou constănțean
Primul sezon la Viitorul Constanța, echipa care l-a achiziționat în schimbul sumei de 100.000 de euro. A fost un an prolific pentru Artean, care a câștigat Cupa României alături de dobrogeni. Sezonul 2019-2020 a început tot cu un trofeu pentru Artean și echipa sa. Atunci au câștigat Supercupa României, în fața celor de la CFR, grație chiar golului reușit de el în minutul 86 al întâlnirii.
În sezonul 2022-2023, Andrei Artean a fost o piesă de bază în echipa constănțeană pregătită de Gheorghe Hagi care a câștigat Superliga. Mijlocașul a mai jucat pentru gruparea dobrogeană până în luna ianuarie a anului 2024. După acecastă perioadă, a făcut trecerea la formarea cipriotă Apollon Limassol. La Constanța, sub comanda lui Gheorghe Hagi, Artean a evoluat în 208 meciuri în toate competițiile, dintre care două în preliminariile UEFA Champions League, trei în preliminariile UEFA Europa League și șase în tururile preliminare din Conference League.
Jucătorul are și trei convocări la naționala României.
CV Andrei Artean
Nume: Andrei Artean
Data nașterii: 14 august 1993
Poziție: mijlocaș defensiv
Înălțime: 1,83 m
Palmares: Cupa României (2018-2019), Supercupa României (2019-2020), Superliga (2022-2023)
Cifre în Superligă: 286 M – 14 goluri, 10 pase decisive
Cifre în prima ligă din Cipru: 20 M – un gol, o pasă decisivă
Prezențe în preliminariile cupelor europene: 16
Echipe pentru care a evoluat până în prezent: ACS Poli, FC Caransebeș, Râmnicu Vâlcea, Farul (Viitorul) Constanța, Apollon Limassol, CFR Cluj.
Universitatea Cluj a mai anunțat și transferul mijlocașului de origine slovacă Andrej Fabry (27 ani), adus de la UTA Arad.
„Șepcile roșii” se află pe primul loc în Superliga, iar sâmbătă, 18 ianuarie, revin în lupta pentru play-off-ul Superligii, cu primul meci oficial din 2025, împotriva formației Gloria Buzău, de la ora 14:30.
Lasă un răspuns