După luni de proteste, petiții și reacții virale, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost nevoită să cedeze presiunii venite din partea studenților și să renunțe la controversata mutare a Facultății de Matematică și Informatică (FMI) în clădirile CREIC și TEAM de pe Dealul Lomb. UBB Cluj face pasul înapoi!

O decizie forțată de presiunea publică
Decizia a fost adoptată pe 17 octombrie 2025, în urma votului Consiliului Facultății, care a respins continuarea activităților în spațiile închiriate din Cluj Innovation Park.
Astfel, studenții de la Mate-Info scapă oficial de drumul zilnic spre marginea orașului și revin treptat în clădirile din centrul Clujului.
Ceea ce nu se spune în comunicatul oficial este însă prețul acestei aventuri: potrivit surselor oficiale din cadrul Primăriei Cluj Napoca, universitatea a plătit aproape 21.000 de euro lunar pentru închirierea spațiilor din CREIC, o sumă care, spun studenții, a servit mai degrabă la acoperirea pierderilor din buzunarul Primăriei Cluj-Napoca decât la interesul academic.
Liberalii din UBB, acuzați că au făcut jocurile Primăriei
Mai multe voci din mediul universitar susțin că mutarea FMI la CREIC a fost o decizie politică, nu una academică.
Conducerea universității, dominată de profesori apropiați de zona liberală, ar fi vrut să dea o mână de ajutor Primăriei, care se chinuia să găsească chiriași pentru clădirile de pe Dealul Lomb.
„A fost o mutare de formă, făcută pe spatele studenților. CREIC era aproape gol, iar UBB a fost împinsă să-l ocupe pentru a salva o investiție ratată a municipalității”, spun surse interne.
Nicio consultare, nicio transparență
Studenții și cadrele didactice acuză și faptul că universitatea a încălcat grav Carta UBB, care prevede obligativitatea consultării comunității academice în cazul schimbării spațiilor de învățământ.
Totul s-a decis peste noapte, fără nicio dezbatere reală, iar cei mai afectați au fost sute de tineri obligați să facă naveta zilnic pe un drum dificil, fără transport public adecvat.
Sloganul „Nu punem piciorul unde alunecă dealul!” a devenit rapid viral, iar protestele studenților au ajuns chiar și în timpul vizitei ministrului Educației la Cluj, moment în care tinerii au cerut demisia celor responsabili de mutare.
O victorie a studenților, o lecție pentru UBB
Decizia Consiliului Facultății marchează o victorie simbolică pentru studenți, dar și un moment de rușine pentru cea mai mare universitate din România, care s-a văzut prinsă într-un scandal de imagine evitat cu greu.
Relocarea înapoi în oraș va fi etapizată, iar noul orar urmează să fie publicat în următoarele zile. Până atunci, studenții de la Mate-Info pot spune, cu un zâmbet amar, că s-au întors „acasă”.
Lasă un răspuns