În perioada 2022-2023, un grup de cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca vor dezvolta proiectul EMERALD, care vizează dezvoltarea unor soluții de realizare a unor noi tipuri de sisteme mecatronice biometrice concepute și realizate prin printare 3D care să vină în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale, în special cei cu brațe amputate.
Proiectul are un profund caracter trans şi inter-disciplinar, pe lângă tehnologiile de fabricaţie moderne (de printare 3D), fiind vizate şi alte domenii avansate cum ar fi cel de mecatronică şi robotică, programare, inteligenţă artificială, materiale inteligente, medicină, realitate virtuală / realitate augmentată, etc.
Finanțare de 200.000 euro
În urma evaluării la nivel național realizată prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – ANPCDEFP, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a obținut cel mai mare punctaj dintre universitățile participante, câștigând locul I pentru proiectul EMARALD în valoare de aproximativ 200.000 de euro.
Ce presupune acest proiect?
Prin natura lui, proiectul va atrage principalele instituţii publice şi private ce activează la nivel European în domeniul printării 3D, respectiv domeniul de bio-mecatronică avansată în vederea constituirii unei reţele de cercetare avansate capabile să conceapă şi să dezvolte o serie de strategii comune la nivel educaţional şi de cercetare în vederea formării unor specialişti capabili să dezvolte aplicaţii în domenii de cercetare avansate ce implică metodele moderne de fabricaţie(printare 3D), respectiv domeniul bio-mecatronicii pentru realizarea unor sisteme biomimetice care să vină în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale (principalii beneficiari vizaţi de rezultatele proiectului EMERALD)
La nivelul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, proiectul EMERALD se va derula şi va fi implementat în perioada 2022-2023 prin intermediul bunei relaţii de colaborare existente între Departamentul de Ingineria Fabricaţiei din cadrul Facultăţii de Inginerie Industrială, Robotică şi Managementul Producţiei, respectiv Departamentul de Mecatronică şi Dinamica Maşinilor din cadrul Facultăţii Autovehicule Rutiere, Mecatronică şi Mecanică, cooperare de succes în urma căreia au fost câştigate şi derulate sau, sunt în derulare şi alte proiecte strategice de cooperare importante şi de succes la nivel european, cum sunt proiectele ERASMUS KA 203 MIND (https://www.project-mind.eu/) şi proiectul ERASMUS KA 226 BRIGHT (https://brightproject.eu/) în care UTCNa avut şi are rolul de instituţie coordonatoare / instituţie câştigătoare a competiţiei organizate sub egida ANPCDEFP.
Coordonatorii proiectului EMERALD sunt profesorii clujeni Conf.dr.ing Răzvan Păcurar şi Conf.dr.ing. Sergiu Dan Stan.
Lasă un răspuns