A trecut mai bine de o săptămână de la anunțul făcut de DNA București, legat de cercetarea fostului șef al Corpului de Control al Ministrului Sănătății, Constantin Dina. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce ”aranja” un concurs la Ministerul Sănătății. Deși i-a fost consilier la cabinetul parlamentar, deputatul USR Emanuel Ungureanu nu a scos o vorbă. În trecut, spunea despre Dina ca este spaima corupților.
”DINA CONSTANTIN, (foto stânga – .n.n.) la data faptei director al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătății și președinte al unei comisii de concurs, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada februarie – 6 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcției de șef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătății, inculpatul Dina Constantin, în calitățile menționate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidați o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.
Acționând în această manieră, inculpatul ar fi facilitat obținerea de către candidatul favorizat în maniera de mai sus a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă.
Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenției procurorilor anticorupție”, se arată în comunicatul DNA.
DINA a fost consilierul lui Emanuel Ungureanu
Am fi așteptat ca Emanuel Ungureanu să comenteze situația dată sau măcar USR să facă acest lucru. În trecut Dina a fost consilier la cabinetul parlamentar al deputatului USR Emanuel Ungureanu.
După anunțul făcut de DNA, Ungureanu a tăcut total. Nu s-a referit la acest subiect pe contul său de facebook unde nu a scris nici măcar un cuvânt.
În trecut, pe facebook, Ungureanu îl numea pe Dina ”spaima managerilor corupți”. Acum, când Dina este acuzat de DNA că a trântit un concurs, Ungureanu nu mai spune nimic.
Ce scria Ungureanu pe facebook
În 2021, Ungureanu scria pe facebook cât de bun e Dina și cum se teme lumea de el.
”Constantin Dina, spaima managerilor corupți și leneși din România este noul meu consilier! Fostul șef al Corpului de Control al Ministerului Sănătății este de câteva zile noul meu consilier în probleme de legislație în domeniul Sănătății.
Domnul Dina a fost Directorul Direcției de Control și Integritate din Ministerul Sănătății începând cu anul 2014 și a realizat peste 250 de rapoarte prin care a dezvăluit mizeria și corupția din sistemul sanitar.
Multe dintre rapoartele construite de echipele coordonate de domnul Dina au fost blocate în Ministerul Sănătății de foștii miniștrii ai Sănătății, la presiunea vechii clase politice.
Voi lucra cu domnul Dina timp de 12 luni, alături de colegii mei deputați de bună credință din Comisia de Sănătate din Camera Deputaților și vom îmbunătăți împreună legislația în materie de control și vom construi o nouă lege a Sănătății.
După acest an, domnul Dina se va întoarce în funcția de Director al Direcției de Control al Ministerului Sănătății, post ocupat prin concurs din care s-a suspendat pe o perioadă determinată.
În ciuda articolelor defăimătoare scrise împotriva mea în ultimele zile, plătite din banii mafiei din Sănătate, voi continua cu multă determinare lupta împotriva corupției din sistemul sanitar, alături de Vlad Voiculescu și oamenii de bună credință care vor să construim spitale de la zero și un corp medico-sanitar competent și integru!”
Lasă un răspuns