În 2014, sala de sport de la Colegiul Național ”George Coșbuc”, din Cluj Napoca era inaugurată cu mare fast, chiar de primarul Clujului, Emil Boc. Edilul a făcut pe marele handbalist și a aruncat la poartă, după care a spus că ”este cea mai modernă sală de sport din România”.
După trei ani, au fost observate primele cedări la două grinzi de rezistentență, sala de sport fiind definitiv închisă, din cauza unor lucrări prost executate.
Cu alte cuvinte, după ce au fost investite milioane de lei, acoperișul era în pericol să cadă, în orice moment peste elevii, care derulau orele de sport înăuntru.
Petiție pentru slaa de sport
Sala de sport de la Colegiul Național ”George Coșbuc” nu poate fi folosită din 2018. Construcția a fost prezentată drept ”cea mai modernă sală de sport” din Cluj-Napoca și a costat 2,1 milioane de lei, fiind realizată din fondurile Primăriei Cluj-Napoca. Investiția a fost demarată în 2012 și a fost terminată în 2014.
Sala a fost închisă, însă, în 2018, după ce conducerea Colegiului Național Bilingv ”George Coşbuc” a observat că una dintre grinzile de susținere ale tavanului de la primul etaj s-a deformat.
De atunci, cei 1.519 de elevi sunt nevoiți să improvizeze orele de sport în curtea scolii, iar în vreme de ploaie sau ninsoare stau în clasă sau pe coridoare.
Cu toții știm cât de important este sportul pentru evoluția și dezolvarea copiilor și de aceea ne dorim sa vedem situația rezolvată cât mai repede.
Petiția online poate fi semnată AICI.
A costat 2.1 milioane de lei
Sala de sport a fost construită din fondurile exclusive ale Primăriei Cluj. Pentru această investiție au fost plătită suma de 2.1 milioane lei.
Acum, după mai bine de șase ani de când sala este închisă, Emil Boc recunoaște că nu are soluții.
Primarul Emil Boc a repetat placa pe care o ”servește” de fiecare dată când este criticat și a dat vina pe ”specialiștii”, pe care îi invocă și atunci când dă bine și atunci când e de rău.
”Dacă era simplă problema, era de mult rezolvată problema, distinsă doamnă. Nu primarul a proiectat sala. Sunt niște tehnicieni proști, incompetenți, care au fost plătiți să facă niște lucrări de calitate și le-au făcut prost. Noi plătim ”oalele sparte” ale incompetenților, de la proiectanți, la ingineri. Cineva trebuie să plătească lucrările proaste. Se face expertiză în acest sens, care se contestă și se face contraexpertiză în instanță și abia apoi se poate interveni”, a spus Boc, la o ședință a Consiliului Local Cluj Napoca, unde a fost interpelat de o femeie din Cluj Napoca, care își duce copilul la acest liceu.
Lasă un răspuns