Temele elevilor, propunere de ultim moment a Ministerului Educației

Posted by

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru, care va îi va face pe elevi mai puțini stresați. Este vorba despre temele de vacanță dar și temele pe care aceștia le primesc la ore, de multe ori de pe o zi pe alta. Ce se întâmplă cu temele elevilor.

Ce se întâmplă cu temele elevilor.

Proiectul pus în dezbatere publică propune ca temele din vacanță să fie, de regulă, eliminate. În locul lor, doar activități suplimentare, toate opționale, fără obligații care să umple și zilele libere ale celor mici. Regula ar trebui să fie simplă: pauza să fie pauză.

O mamă rezumă realitatea pe care mulți o trăiesc deja: „Noi mergem acasă acum și facem 2–3 ore teme”.

Specialiștii avertizează că acest volum nu doar obosește, ci taie din zone cruciale ale dezvoltării unui copil. Sportul, joaca, socializarea și orele petrecute cu părinții sunt primele care dispar.

Profesoara Domnița Florina Mora confirmă: „Există și momente în care elevul este suprasolicitat. Până la urmă devine un factor de stres atât pentru părinte, cât și pentru elev.”

În acest context, ministrul Educației Daniel David insistă asupra nevoii de echilibru: „Ştiu că este complicat să faci coordonarea profesorilor … dar sunt convins că toţi începem să înţelegem că, uneori, mai puţin şi mai relevant este mai bine pentru copii. Mai bine să facă temele cu plăcere şi să nu fie o încărcătură foarte mare.”

Limite clare pentru teme

Documentul propune reguli ferme: maximum o oră de teme pentru elevii din ciclul primar și cel mult două pentru cei de gimnaziu. Secretarul de stat Sorin Ion explică simplu: „Un elev de gimnaziu are 7 ore pe zi la școală. Dacă pentru acasă se dau 4 ore de teme, atunci deja 10–11 ore în fiecare zi înseamnă foarte mult.”

Declarația ministrului completează direcția propusă prin ordin:
„Nu ar trebui ca elevii să aibă teme care să cumuleze mai mult de două ore pe zi. … La nivel de primar – o oră, la nivel de gimnaziu – două ore, la liceu – două ore.”

Profesorii din școlile mari cer la rândul lor un cadru coerent. Silvia Monica Ilisiu, director adjunct la Colegiul Național George Barițiu, spune că temele trebuie „să fie într-adevăr foarte eficiente și cu obiective clare, să nu fie exagerate din punct de vedere al cantității.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *