Viceprimarul Clujului, liberalul Dan Tarcea a încercat un exercițiu de imagine care este unul chiar penibil.
El s-a filmat, cel mai probabil, miercuri, dimineața cum ajunge la locul său de muncă, Primăria Cluj.
Tarcea vine pe jos, pe jos, pe strada Moților, intră în sediul Primăriei, după care urcă scările care duc spre birourile șefilor.
Regia filmului continuă cu Dan Tarcea, care intră în birou, se așează pe scaun, după are următoarea replică: ”Bună dimineața, începe o nouă zi de lucru”.
Viceprimarul a declarat un venit anual din salarii în sumă de 146.000 de lei, în timp ce soția lui, avocat, de 176.000 de lei.
Planurile lui Tarcea. Exercițiu penibil de imagine
Actualul viceprimar este la al doilea mandat. El a fost ales de Emil Boc, ca un locotenent, deoarece este un om politic care nu face probleme. Este ascultător, fără ambiții politice mari. Mai tot timpul în planul doi și cu un pas în spatele primarului.
În anumite medii liberale clujene se vorbește tot mai intens că Emil Boc s-a cam săturat să fie primar. Din acest motiv își dorește un post de europarlamentar, dar care nu este sigur.
Plecarea lui Boc i-ar deschide lui Tarcea un drum spre fotoliu de primar.
PNL trebuia să voteze lista de europarlamentari
Datorită scorului electoral foarte mic pe care PNL îl are, între 14 și 17 la sută, lupta pentru un post eligibil de europarlamentar este foarte mare. Din Cluj, mai sunt în luptă Daniel Buda și Rareș Bogdan. Primul este la al doilea mandat de europarlamentar și președinte al PNL Cluj. Al doilea, ocupă funcția de primvicepreședinte al PNL.
Duminică ar fi trebuit să aibă loc, la București, o ședință lărgită a PNL, la care să participe peste 800 de membri. Printre aceștia, toți primarii și politicienii de prim rang.
Pe ordinea de zi era și votul pentru lista de europarlamentari. Ședința a fost anulată, semn clar că în interiorul partidului lupta este una foarte mare.
Lasă un răspuns