Gâlceava profesorilor de la Facultatea de Geografie. S-au judecat pentru picanterii incredibile

Posted by

Tribunalul Cluj a avut de soluționat o cerere mai rar întâlnită, formulată de un profesor universitar emerit de la Facultatea de Geografie din Cluj Napoca, din cadrul Universității Babeș Bolyai.

profesorul Pompei Cocean a rămas cu onoarea nereperată
profesorul Pompei Cocean a rămas cu onoarea nereperată

Profesorul Pompei Cocean i-a cerut colegului său, profesorul universitar emerit Vasile Surd, de la aceeași facultate, daune morale de 100.000 de euro.

Faptul care l-a nemulțumit pe Pompei Cocean este o carte scrisă de profesorul Surd, intitulată ”Călător pe șase continente”.

Fostul decan al Facultății de Geografie, Pompei Cocean consideră că această carte i-a adus o lezare a demnității umane, a memoriei soției sale defuncte, sau fiicei.

De altfel, potrivit celor arătate în sentință, Comisia de etică a Universității „Babeș Bolyai” a reținut următoarele: – Volumul „are alura unui ziar de scandal”; – „limbajul folosit este total neacademic; cartea ar putea avea recomandarea interzis sub 18 ani”; publicația [volumul pârâtului] intitulat Călător pe șase continente, „nu face cinste unui profesor emerit al UBB”.

Cartea plină cu amintiri picante

În această carte, profesorul Surd, cunoscut pentru stilul său aparte de a expune lucrurile, cu un umor de calitate, a scris o serie de referiri la adresa colegului său.

Profesorul Cocena Pompei a detaliat afirmațiile pe care le consideră denigratoare, iar acestea se regăsesc în sentința Tribunalului Cluj.

Tribunalul Cluj a apreciat că denumirile Cepeu, ****, Cocenaş C.P. sau cocenesco-pompeiesc nu sunt de natură să leze demnitatea fostului decan, în condiţiile în care reprezintă iniţialele numelui şi prenumelui vocalizate – ”ce, pe, diminutivul numelui – Cocenaş sau adverbierea numelui şi prenumelui – cocenesco-pompeiesc”.

”În concret, faptele invocate de către reclamant ca fiind generatoare de prejudicii morale, astfel cum au fost indicate în cuprinsul acţiunii, se referă la utilizarea, cu referire la reclamant, a unor porecle, expresii, respectiv: „Unii îl numeau Cepeu, alţii Săltăreţu, iar alţii … pe scurt, ****…!”, „Vespucci de Tâlişua, alias Cocenaş C.P.”, „Durigău atins de morga fiorului poetic”, „Din turismul susanesc și cel cazimiro-oncesc să rezulte… cocenesco-pompeiesc… condensat”, „Se autoelogiază în faţa interlocutorilor din interior și exterior că pentru el, fiecare decizie, fiecare acțiune, este rodul unui profund și elaborat act de chibzuință… și înțelepciune. El… rumega …! El este pătruns și inspirat întotdeauna de profunda înțelepciune a oii din repausul rumegal, când screamătul acesteia, sinergic completat de gravitație, conduce.”, „mic… mic… dar mănâncă mult!”, se arată în sentință care sunt afirmațiile considerate denigratoare.

Profesorul Pompei a pierdut procesul

Judecătorul a stabilit că cele relatate de profesorul Surd Vasile în cartea scrisă de el, nu sunt de natură să îi lezeze lui Cocean, demnitatea umană.

Pretențiile lui Cocean Pompei au fost respinse de magistrat. Pe lângă asta, fostul decan al Facultății de Geigrafie din Cluj a fost pus să îi achite lui Surd, cheltuieli de judecată în valoare de 10.000 de lei.

Afirmațiile referitoare la defuncta lui soție s-au dovedit a fi de fapt glume făcute între colegi, legate de o presupusă infecție cu virusul HIV.

”Referitor la soţia reclamantului nu există menţiuni de natură să-i afecteze memoria şi implicit să-l lezeze pe reclamant, din modul în care este redat episodul vizând posibila infectare a pârâtului cu virusul HIV reieşind, fără echivoc, faptul că a fost o farsă între prieteni, care a avut impact mai mult asupra pârâtului, acesta fiind foarte speriat, după cum a declarat şi martorul audiat, fără ca acest incident să inducă, în mintea cititorului, vreo îndoială în ceea ce priveşte profesionalismul acesteia”, se mai arată în sentința Tribunalului Cluj.

Cartea a avut un tiraj redus

Cartea tipărită într-un tiraj redus, de doar 350 de exemplare, nu a fost pusă în vânzare, ci doar oferită de profesorul Surd Vasile, apropiaților și cunoscuților.

”Întrucât cartea a avut un tiraj foarte mic, fiind oferită cadou de către pârât colegilor şi prietenilor, fapt declarat de matorul audiat, astfel că a circulat într-un cerc restrâns şi nu a avut un impact mare. Instanţa constată şi că reclamantul nu a făcut dovada intenţiei pârâtului de a-l denigra pe reclamant, în sensul că pârâtul nu a scris şi publicat acest volum în scopul de a-i aduce vreun prejudiciu de imagine sau de altă natură reclamantului, ci a vrut să contureze imaginea mediului universitar din perioada în care acesta a activat în cadrul facultăţii şi să devoaleze anumite practici, chiar cu preţul afectării imaginii sale”, se mai arată în sentință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *