, ,

Informații noi despre terapia revoluționară împotriva cancerului. Doctorul Hopîrtean: ”Rata de supraviețuire s-a dublat”

Posted by

Având în vedere interesul foarte mare pentru noua terapie de tratament a cancerului, cunoscută sub denumirea de radioterapie stereotaxică, care la Cluj, la Clinica Medisprof, se face gratuit, l-am contactat din nou pe medicul specialist primar radioterapeut Claudiu Hopîrtean, pentru mai multe explicații.

Domnule doctor, interesul publicului pentru această nouă terapie medicală împotriva cancerului este foarte mare. În ce constă radioterapia stereotaxică și la cine se aplică?

Radioterapie stereotactica (SBRT sau SABR) este o tehnică de iradiere externă și se adresează pacienților oncologici. În particular, doar unei anumite categorii atent selecționate de pacienți oncologici. Metoda se poate folosi în două situatii (în functie de intenția tratamentului). În cazul unor pacienți curativi cum ar fi cei care au tumori primare pulmonare, pancreatice, de prostată sau de ficat. Și în al doilea rând unei categorii foarte vaste de pacienti cu boala metastatică.

Și la pacienții cu metastaze se poate aplica radioterapia stereotaxică (ambele denumiri fiind corecte – n.n.)?

Această tehnică este cel mai adesea recomandată pentru pacienții cu un număr limitat de metastaze, care se pot trata fiecare în parte. Este conceptul de boală oligometastatică. De exemplu, o pacienta bolnavă de cancer primar de sân, cu o metastază osoasă și/ sau cerebrală. Aceste metastaze pot fi iradiate prin noua metodă și practic obținem un control local și o supraviețuire ameliorată în combinație cu tratamentele sistemice existente.

Speranțe în cancerele agresive

În cancerul pancreatic, un diagnostic crunt, ce aduce noua terapie?

La acești pacienți, iradierea stereotaxică se adresează doar acelora cu boala localizată, fără adenopatii. În primul rând sunt acei pacienți borderline operabili, care ar putea deveni operabili prin efectuarea unui tratament preoperator care ar reduce dimensionea tumorii.

Și rezultatul? Putem vorbi despre o prelungire a duratei vieții.

Crește rata de pacienți care devin operabili. Mai există si acea categorie de pacienți care nu pot fi operați, și atunci rata de control local este mult mai bună, prin această tehnică în comparație cu radioterapia conventională. În acest caz vorbim de un control al tumorilor primare.

Dublarea speranței de viață

Putem vorbi despre dublarea speranței de viață?

Ultimele date relevante sunt cuprinse în studiul SABR-COMET prezentat anul acesta la cea mai importanta conferință europeană de radioterapie ESTRO,iar acesta arată că supraviețuirea este dublă la pacienții care au efectuat radioterapia stereotaxică în comparație cu pacienții care nu au beneficiat de aceasta tehnică.

La tumorile cerebrale, se cunoaște faptul că foarte multe tratamente sistemice nu depășesc bariera hematoenecefalică.

În aceste cazuri este foarte important să obținem un control local a tumorilor cerebrale. Mai cu seamă vorbim de metastaze cerebrale de la diverse tumori primare, plămân, colon, sân și altele. E mai bine să faci radioterapie stereotaxică țintită pe fiecare leziune pentru că impactul neurologic este mult redus, față de radioterapie totală unde se iradiază tot creierul.

Și de ce se recomandă această nouă terapie în tumorile cerebrale?

Avem pacienți care vin din alte centre cu iradierea totală a creierului efectuată, cu leziuni nou apărute sau creșterea unora dintre cele existente. Și acești pacienți sunt candidați pentru radioterapia stereotaxică, pentru că o nou iradiere cerebrală totala ar aduce neurotoxicități importante (declin cognitiv la câteva luni de la finalizarea tratamentului).

Există cazuri în remisie

Sunt tumori care au dispărut cu această nouă terapie?

Avem foarte multe cazuri de pacienți la care a dispărut cvasicomplet formațiunea tumorală. Sau chiar dacă a rămas, este doar un țesut necrozat, spre exepmluînainte de radioterapie prezenta activitate metabolică la examinarea PET/CT, iar după efectuarea radioterapiei, nu mai prezenta activitate metabolica. Este extrem de important să obținem controlul acestor metastaze, pentru că metastazele se comportată în sinea lor ca niște tumori, ele pot da metastaze mai departe. Iar atunci dacă reușim să întrerupem cascada metastazării, se poate opri extinderea bolii.

Dar sunt cazuri de remisie sau de dispariție a tumorii?

Un alt exemplu. Primul pacient pe care l-am iradiat stereotaxic cu un adenocarcinom pulmonar, a fost iradiat în 2019, și încă boala este sub control. Nu putem afirma că este vindecat pentru că nu au trecut cinci ani, dar boala este ținută sub control.

Ce trebuie să cunoască oamenii despre această terapie?

Procedura este non invazivă, nu necesită internare, în medie durează între 15 și 30 de minute, după care pacientul se poate întoarce la activitatea lui. Foarte important este faptul că pacientul nu trebuie să întrerupă tratamenele sistemice pe care le efectuează. Diferența majoră dintre radioterapia stereotatica si radioterapia convenționala este data de numarul de ședinte efectuat (1-8 ședințe la radioterapia stereotactică vs 25-39 la radioterapia conventională), și de doza de iradiere pe o singură ședință (doze foarte mari- ablative in cazul SBRT vs doze mici, zilnice, în sedințe repetate la iradierea standard). La clinica noastră, Medisprof, din Cluj Napoca, terapia se face gratuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *