, ,

Jandarm clujean condamnat pentru că a condus cu o alcoolemie uriașă. Sentință blândă dată de Tribunalul Militar Cluj

Posted by

Un tânăr jandarm de la Gruparea Mobilă de Jandarmi din Cluj Napoca a fost judecat pentru conducerea  unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Este vorba despre sergentul major Florin Laza, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, care a primit o sentință foarte ușoară, raportat cu altele pronunțate de instanțele civile.

De altfel, se remarcă blândețea cu care instanțele militare condamnă astfel de fapte, care sunt considerate grave, mai ales dacă ținem cont de alcoolemia despre care se vorbește în dosar.

sursa foto: Laza Florin / Facebook

Astfel, sergentul major Florin Laza a primit un an și șase luni, cu amânarea executării pedepsei. Cu alte cuvinte, el va putea rămâne jandarm, angajat al Ministerului de Interne, și va avea cazierul curat dacă nu va comite o altă infracțiune în perioada de un an și șase luni.

Avea o alcoolemie uriașă, de 1.77 grame la mie

În rechizitoriu se arată că sergentul major Laza Florin  a condus autoturismul … având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge.

”Conform buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1151 din data de 17.08.2022, emis de SjML Maramureș, inculpatul Laza Florin avea o concentrație alcoolică de 1,77 g/1 alcool pur în sânge (proba I – recoltată la ora 01,55), respectiv 1,53 g/1 alcool pur în sânge (proba a Il-a – recoltată la ora 02,55)”, se arată în documentul procurorilor.

Fapta a avut loc în data de 10 iulie 2022, noaptea la ora 1.40. Jandarmul a condus mașina prin localitatea Suciu de Sus, județul Maramureș, după ce a petrecut toată seara cu mai mulți prieteni.

”Dat fiind că emana halenă alcoolică, inculpatul Laza Florin a fost testat cu aparatul etilotest … și a rezultat o valoare de 0,65 mg/I alcool pur în aerul expirat. … Audiat în cauză de procurorul militar în calitate de suspect, apoi în calitate de inculpat, în prezența avocatului său ales, numitul Laza Florin arată că, ia data de 09.07.2022, era în concediu acasă la părinții săi, în loc. Suciu de Sus (jud. Maramureș). Dat fiind că fratele său venise anterior din Germania, inculpatul, împreună cu el și cu alți câțiva prieteni, au sta de povești în fața blocului până noaptea târziu, timp în care a consumat intermitent 3-4 sticle de bere alcoolizată, fără aport alimentar în ziua respectivă”, se mai arată în documentele de la dosarul Tribunalului Militar Cluj.

I-a fost lene să meargă pe jos 100 de metri

Pentru că a rămas fără țigări, jandarmul s-a gândit  să meargă cu mașina la un magazin din apropiere, în condițiile în care distanța era de aproximativ 100 de metri.

”Dat fiind că se simțea perfect capabil de a conduce, iar până la magazin erau cca 100 m, traficul era inexistent în zona respectivă (străzi între blocuri), iar afară ploua, inculpatul arată că s-a hotărât a se deplasa cu mașina la magazin, în scopul de a-și procura țigări”, se mai arată la dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *