,

La ce funcții visează PSD-iștii clujeni. ”Penalul” Cordoș se visează prefect de Cluj

Posted by

După parafarea înțelegerii dintre PNL, PSD și UDMR privind formarea noului Guvern, în teritoriul a început un mare iureș pentru funcțiile din deconcentrate.

Astfel, cei de la PSD, partidul cu cel mai mare număr de parlamentari, își doresc funcții importante în viitorul Guvern și aparatul de stat din teritoriu.

Potrivit surselor noastre, președintele interimar al PSD Cluj, Alexandru Cordoș, zis ”Sandu”, printre apropiați, își dorește foarte mult funcția de prefect de Cluj. Deși în acordul semnat de cele trei partide se arată că prefectul județului îl pune partidul care are președintele consiliului județean, la Cluj, lucrurile sunt mai complicate.

Actualul prefect de Cluj, Tasnadi Szilard a performat la maxim și a dat dovadă de implicare în rezolvarea crizei pandemiei de Covid 19. În plus a gestionat cu succes problemele care privesc instituțiile deconcentrate ale Guvernului României, în teritoriu. Din acest motiv, PNL Cluj care deține funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, prin Alin Tișe, zis ”Tișe șapte blocuri”, nu ar dori să îl schimbe pe prefectul UDMR. 

Între Tișe și Cordoș există o anumită relație de amiciție, pe care președintele interimar al PSD Cluj mizează pentru ocuparea funcției de prefect. Acest lucru a fost dovedit și de angajarea, fără concurs a Mihaelei Cordoș la Agro Transilvania Cluj, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj.

Ministrul Dîncu nu l-ar agrea pe Cordoș

Sursele noastre ne-au mai spus că Sandu Cordoș s-ar mulțumi și cu funcția de subprefect, cu toate că aceasta este o poziție care nu prea este vizibilă, iar din acest motiv nu prea i-ar conveni.

Mai mult, senatorul PSD de Cluj, Vasile Dîncu, ajuns ministru al Apărării Naționale, ar vrea ca Sandu Cordoș să fie numit într-o funcție la un deconcentrat care l-ar face incompatibil cu funcția politică, de președinte interimar al PSD Cluj.

Vasile Dîncu vrea să reformeze PSD Cluj și să aducă în față o garnitură de oameni tineri. El nu prea îl agrează pe Alexandru Cordoș și atunci ar putea scăpa de el, prin numirea într-o funcție care l-ar face incompatibil cu funcția politică”, ne-a precizat un PSD-ist clujean.

Alexandru Cordoș a fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri cu iz penal. El a fost în atenția DNA Cluj într-un dosar de scurgeri de informații. Soția acestuia, Mihaela a fost condamnată la închisoare, pentru fapte de corupție, luare de mită, după ce a fost prinsă luând mită de la multe persoane care doreau să se angajeze la Spitalul Județean Cluj.

Ce spune Sandu Cordoș

Președintele interimar al PSD Cluj a declarat că organizația pe care o conduce își dorește funcția de prefect al județului Cluj.

Cordoș a mai precizat că este interesat de acest post și că în urma negocierilor de la București, care au loc chiar în aceste zile, totul se va stabili în alianța politică.

”Este firesc pentru echilibrarea puterii politice. Noi ne dorim să avem, functia de prefect. Acest lucru trebuie negociat în alianța de guvernare”, a spus Cordoș.

Horea Chirteș la Transporturi

Pe listă mai regăsim alte nume din PSD Cluj care își doresc funcții la București. De exemplu, Horea Chirteș ar vrea să ajungă secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Numele lui Chirteș mai este în cărți pentru un post în Ministerul Energiei.

Un alt nume este cel al lui Ioan Oleleu care și-ar dori să ajungă în poziția de consilier al ministrului Agriculturii, care este numit de PSD. Oleleu este director adjunct la Direcția de Sănătate Veterinară Cluj și un greu în PSD Cluj, fiind susținut de mai toți primarii social democrați din judetul Cluj.

Dornic pentru o funcție centrală este și Ovidiu Secară, care își dorește funcția de director general la Poșta Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *