Imagini ca cele din parcul din Apahida, mai pot fi văzute doar la Bahmut sau alte localități din Ucraina, distruse de bombardamentele rusești.
Numai că la Apahida nu a eixistat niciun fel de bombardament, ci totul a fost făcut organizat, cu acceptul Primăriei Apahida. Zeci de arbori au fost complet ”toaletați”, imaginea fiind una mai mult decât dezolantă.
Au distrus parcul
Oamenii spun că arborii din Parcul Mare erau deja celebrii în toată comuna pentru umbra lor generoasă, care le oferea în anotimpul călduros, locuri umbroase, de relaxare.
”Vedeți și dvs ce este acum. Nu trebuie să fii expert ca să spui dacă e bine sau rău. Nu e bine, e chiar jalnică situația. Au distrus un parc cu arbori de zeci de ani. Dacă nu se pricep să facă ceva de ce nu cheamă o firmă de peisagistică serioasă. Să facă curețe prima dată un pom și apoi să vadă dacă le place. Ei au tăiat tot ce se putea tăia. Așa au făcut și în Parcul Central din Cluj Napoca, și arborii nu și-au mai revenit niciodată”, ne-a transmis o femeie din Apahida, care este dezolată de situația creată.
Primarul Groigore Fati, de la PSD, nu a putut fi contactat. Îi stăm la dispoziție cu un punct de vedere legat de acest subiect.
Lasă un răspuns