Premierul Ilie Bolojan a readus în atenție una dintre cele mai sensibile teme din politica românească – reducerea numărului de parlamentari. Premierul Bolojan susține ideea Parlamentului cu 300 de aleși.

Într-o declarație făcută la la un post de televiziune, liderul PNL a spus răspicat că susține această idee, nu din populism, ci din respect pentru promisiunile făcute electoratului.
Promisiune veche, respect cerut
„Dacă s-ar reduce numărul de parlamentari la 300, nu s-ar întâmpla nimic legat de calitatea parlamentară”, a spus premierul, subliniind că, în fond, esența problemelor din legislativ ține de calitatea oamenilor, nu de cantitatea lor.
Bolojan a amintit că, atunci când a devenit președinte al PNL, chiar înainte de alegerile parlamentare, partidul și-a asumat public această reformă.
„Nu este fair play față de electoratul nostru să ne schimbăm părerea după câteva luni. E o formă de respect pentru ceea ce așteaptă România”, a precizat acesta.
Calitatea legilor, nu numărul fotoliilor
Premierul consideră că adevărata problemă nu este câți parlamentari are România, ci cât de bune sunt legile pe care aceștia le adoptă.
„Problema de fond este calitatea legilor și a parlamentarilor care le votează. Menirea Parlamentului este să producă legi bune și să dea o direcție clară țării”, a punctat Bolojan.
El a adăugat că reducerea numărului de aleși rămâne totuși o temă care nu poate fi eliminată din discuția publică.
„Nu sunt un populist, dar dacă am promis ceva, trebuie să ne ținem de cuvânt. Este o chestiune de solidaritate și de respect față de cetățeni”, a mai spus premierul.
Proiectul, în afara protocolului de coaliție
Bolojan a precizat că, deși PNL susține reducerea numărului de parlamentari, subiectul nu face parte din protocolul actual de guvernare.
„Am convenit să nu includem în protocol proiecte asupra cărora nu avem un acord comun. Dar asta nu înseamnă că tema dispare. Este o discuție care trebuie purtată, pentru că ține de normalitate și de promisiunile făcute românilor”, a concluzionat premierul.
Lasă un răspuns