Profesorii și învățătorii terorizați de părinți isterici. E plină lumea de NeFericiți

Posted by

Grupurile de socializare de la școlile din Cluj, sunt pline cu exemple care mai de care mai bune de povestit. Profesorii și învățătorii terorizați de părinți.

Ultima găselniță, e a unei mămici, complet NeFericită, care își duce odrasla la Școala Nicolae Iorga din Cluj. Aceasta a postat pe o rețea de socializare, conversați de pe grupul de părinți, legate de mâncarea pe care copiii o primesc la școală.

Profesorii terorizați de tot felul de părinți isterici
Profesorii terorizați de tot felul de părinți isterici

Unitatea de învățământ este inclusă în programul național ”O masă caldă”. Hrana este gătită la cantina Primăriei Cluj Napoca, acolo unde zilnic mănâncă sute de clujeni. De foarte mulți ani nu a existat o reclamație, toată lumea fiind mulțumită.

Revenind la mămica cu pricina, mesajul era ceva de genul că mâncarea este cu miros. Că mâncarea este servită rece. Că elevii ar vrea burgeri cu cartofi prăjiți, și nu legume cu piept de pui sau alte bunătăți.

mesaj postat de o NeFericită
mesaj postat de o NeFericită

Mai trebuie spus că meniul servit elevilor de la Școala Nicolae Iorga este aprobat de un medic școlar nutrițonat.

Discuții sterile despre orice și nimic. Profesorii și învățătorii terorizați de părinți

Cine are un copil mic la școală, este musai să fie „abonat” la grupul clasei. Acolo unde se discută despre orice, dar despre nimic concret.

De exemplu, la un liceu de elită din Cluj, părinții de clasa zero au discutat două luni, atenție două luni, despre ce culoare să aibă tricourile de la uniformă. După ce s-a stabilit culoarea, a urmat o discuție intensă despre gulere și lungimea mânecilor.

Captură discutii de pe un grup de parinti
Captură discutii de pe un grup de parinti

Un alt exemplu, este despre mâncarea copiilor care rămân la programul ”after school”. Meniurile sunt aprobate, dar și afișate cu o săptămână înainte. Cu toate astea, zilnic este câte o ”mămică” la fel de NeFericită care, încă  de la șase dimineața ține să îi aducă aminte învățătorului că fiul sau fiica ei, nu vrea paste carbonara, nici piept de pui cu piure de cartofi. Dacă ar fi cartofi prăjiți cu șnițel ar fi lucru cel mai ideal.

Astfel de exemple sunt multe, și au loc cu miile în toate școlile din Cluj, sau din România. Profesorii și învățătorii terorizați de părinți.

Întrebarea care se pune este însă așta: mai au vreme profesorii să fie profesori sau învățătorii să fie învățători? Ori s-au transformat într-un fel de administratori care au grijă ca Lara, Sara, Mara și Darius să mănânce doar ce vor ei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *