Proteste în stradă ale profesorilor la începerea școlii. Dascălii nu opresc boicotul față de măsurile luate de Guvernul României, iar noul an școlar 2025–2026 începe sub semnul protestelor.

Astfel, în data de 8 septembrie, profesorii vor continua acțiunile de protest. Liderii sindicali propun nu o grevă în adevăratul sens al cuvântului. Acestia propun boicotarea orelor de predare, ca formă de presiune asupra autorităților, nemulțumite de efectele Legii nr. 141/2025.
Ce se întâmplă pe 9 septembrie?
Începând din data de 9 septembrie, profesorii vor limita activitățile la supravegherea elevilor, notarea absențelor, informarea părinților în caz de incidente. De asemenea, va fi afectată și pregătirea planurilor de lecție, fără a susține însă efectiv predare, evaluări sau activități educative.
„Protestul nostru va fi eficient numai dacă vom acționa unitar, la nivel național. Dacă niciun cadru didactic nu va desfășura efectiv activități de predare-învățare-evaluare, factorii decizionali și întreaga clasă politică vor înțelege gravitatea situației și legitimitatea solicitărilor personalului din educație”, transmit liderii sindicali.
Lasă un răspuns