,

Rețelele de proxenetism fac milioane de euro. Proxeneții din Turda i-au oferit 50.000 de euro ca să-și retragă declarația

Posted by

Procurorii de la Turda au reușit să destructureze o rețea de proxenetism care opera în Insulele Tenerife, Germania și Marea Britanie.

După proxeneți de la Dej, care au fost anihilați acum un an, a venit rândul celor de la Turda. Foaia Transilvană vă prezintă amănunte din dosarul în care ”băieții” din Turda, Mihai Moldovan – zis Calu, Flaviu Oltean – zis Naposim, și alți infractori periculoși au fost implicați în aceste activități de proxenetism. Sumele de care se discută sunt de ordinul sutelor de mii de euro și de lire sterline, bani adunați în mai puțin de doi ani.

Șeful acestei rețele, cel puțin asta rezultă din dosarul penal, era Flaviu Oltean, zis Naposim. Acesta este finul lui Mihai Moldovan, zis Calu.

Potrivit procurorilor, Oltean a dus mai multe fete la ”produs”, patru la număr, în diferite locuri și le-a exploatat în cel mai barbar mod cu putință. Bătăile și amenințările de toate felurile erau la ordinea zilei.

”Din probele administrate în cauză a rezultat o activitate complexă de proxenetism, desfășurată pe o perioadă lungă de timp, avându-l ca protagonist pe Oltean Flaviu, facilitată de relația dintre inculpații Mihai Moldovan și Gheorghe Săiceanu, ultimul fiind cel care controla prostituția stradală în insulele Tenerife. Mihai Moldovan este nașul inculpaților Gheorghe Săiceanu și Oltean Flaviu”.

Metoda ”lover boy”

Oltean este acuzată că în anul 2017 a sedus o tânără, din Câmpia Turzii, prin metoda ”lover boy”, pe care a convins-o să abandoneze școala. După asta i-a spus tinerei că are probleme cu justiția, fiind judecat pentru șantaj, și să meargă în Germania.

”Persoana vătămată … a arătat că, în luna mai a anului 2017 l-a cunoscut pe nculptaul Oltean Flaviu și a început o relație de prietenie cu acesta. În perioada respectivă, Oltean Flaviu se ocupa și cu traficul de droguri. După aproximativ trei luni de la debutul relației, inculpatiul Oltean Flaviu i-a propus să plece din țară …, cerându-i și ei să fugă, dacă îl iubește, urmând să lucreze amândoi în Germania. Întrucât îl iubea, s-a hotărât să plece în străinătate cu el …”, se mai arată în propunere.

A doua zi după ce victima a ajuns în Germania, a fost trimisă direct să să prostitueze, spun anchetatorii, în beneficiul lui Oltean. Timp de doi ani, fata nu a văzut niciun leu și le-a spus anchetatorilor că toți banii îi erau luați de tânărul pe care îl iubea. Potrivit declarațiilor acesteia, în Marea Britanie, venitul lunar era de 20.000 de lire sterline iar în Tenerife, de maxim 8.000 de euro/lună.

Închis pentru droguri

În prezent, Flaviu Oltean este arestat pentru trafic de droguri de mare risc. Din această rețea face parte și fiul unui cunoscut avocat clujean.

Procurorii de la Turda susțin că Oltean este considerat un infractor deosebit de periculos, care are un trecut infracțional impresionant atât în țară cât și în afara țării.

Deși era condamnat cu suspendare, mai spun procurorii, Oltean continua să conducă o rețea de proxenetism transfrontalier și una de trafic de droguri. La dosarul de proxenetism există și mai multe discuții purtate de Oltean, cu diverse persoane, despre cum se va răzbuna pe cel care l-a denunțat în dosarul de trafic de droguri.

”Am niște nervi de nu mă pot stăpâni … Îmi vine să rup ușa, să-l prind pe ăla, pe sugaciul ăla ce m-o băgat în dosarul ăsta. Să-l bat de să-l stric, să-l scot din circulație, numai ciocane în gură i-aș da, și peste rotule, să nu mai mănânce numa cu paiu. No, da încerc să mă liniștesc, să mă temperez, așa știi. Îi acum greu un pic da, no, încerc”.

”Am o boală pe bulangiul ăsta ordinar, care m-o băgat în dosaru ăsta, …, ascultă ce-ți spun io. De nu-l tai cu lama, tătă viața nu o să mai fie om, îl desfigurez”.

”Bag o conservă într-un prosop și atâta îl bat cu ea, până îl desfigurez”.

”Io știu no da ei vreau asta, știi. Nu-i problemă că și dacă stau 2-3 ani, las să-mi deie 2-3 ani, că ies afară și îi vânez, îi vânez pe tăți, ies afară și-i vânez. Îmi dedic viața, dacă ei mi-o f… viitoru, îmi dedic viața pentru ei, o să vezi”, îi spunea Oltean unui amic.

Moldovan acuzat de complicitate

Din actele de la dosar nu rezultă că Mihai Moldovan ar fi coordonat direct rețelele de prostituție ale celor fini ai săi. Cu toate astea, spun procurorii, Moldovan este acuzat că a facilitat plecarea lui Oltean în Germania, cu una dintre fete, dându-i suma de 2.000 de euro. Ulterior, fata a fost obligată să se prostitueze. Oltean avea patru tinere din zona Turda-Câmpia Turzii pe care le obliga să se prostitueze.

Mai apoi, se arată în propunerea de arestare preventivă, Moldovan i-a facilitat lui Oltean să meargă că tânăra obligată să se prostitueze în Tenerife.

”Moldovan Mihai a facilitat activitata de proxenetism a persoanei vătămate, stabilind legătura dintre Gheorghe Săiceanu, finul numitului Mihai Moldovan, și Oltean Flaviu, de asemenea fin al acestuia, primul fiind în Tenerife de aproximativ de 20 de ani”. De aici rezultă, cred procurori infracțiunea de complicitate la proxenetism.

A vrut să cumpere părțile vătămate

Cel mai grav pentru Moldovan nu sunt acuzațiile de proxenetism, deoarece el poate susține sus și tare că nu știe cu ce se ocupă finul său din Tenerife.

Mai grav este însă că procurorii dețin probe că Moldovan a încercat să determine, cu bani, părțile vătămate să renunțe la acuzații.

”La data de 18.04.2020, persoana vătămată a participat la o petrecere unde a fost abordată de numitul Mihai Moldovan care i-a atras atenția că nu a fost frumos din partea ei să dea declarații la DIICOT și i-a oferit suma de 50.000 de euro, pentru a intermedia o ”împăcare” între ea și Oltean Flaviu”, se mai arată în propunerea de arestare. Moldovan este acuzat de comiterea a doua infracțiuni de influențare a declarațiilor.

Vom reveni și cu alte amănunte.

Foto: Mihai Moldovan.

3 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *