Proprietarii de câini din rasele agresive și periculoase din județul Cluj riscă amenzi uriașe de până la 10.000 lei, informează polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor. Au fost efectuate…
Reprezentanții Poliției Animalelor Cluj au ieșit pe teren pentru a verifica și informa în vederea respectării legislației privind protecția necuvântătoarelor. Astfel, în cursul zilelor de 7 și 9 martie a.c.,…
Au intrat în vigoare astăzi noile reglementări privind protecţia animalelor, care stabilesc sancţiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora. Astfel, conform noilor…
Mai multe organizații de protecție a animalelor din Cluj, între care și Dog Assist – Terapie Asistată de Animale, au transmis o solicitare administrației locale să anuleze spectacolul de artificii…
Reunit în ședință ordinară, miercuri, 30 iunie a.c., Consiliul Județean Cluj a aprobat Regulamentul prin care se va asigura serviciul public de adăpostire a animalelor aflate în situații de pericol…
MAI lansează mesajul „Fără petarde de Revelion”. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne avertizează că pentru unii este o simplă distracție, însă pentru animale este un coșmar. Acestui demers s-au alăturat și…