Începând de astăzi, elevii vor intra în vacanţa de iarnă, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală în 9 ianuarie. A fost încheiat Modulul 2 din acest an…
Primăria Cluj-Napoca va introduce programul „O masă caldă” la încă două școli: „Traian Dârjan” și Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” pentru 626 elevi. Investiția se ridică la valoarea de 1,6 milioane…
Programul O masă caldă continuă și în acest an școlar la Cluj, iar elevii din șase școli din județ, dintre care doar două din municipiul Cluj-Napoca, vor beneficia de acest…
Anul școlar 2022-2023 va începe săptămâna viitoare. Luni, pe 5 septembrie, elevii se întorc la școală cu reguli noi și schimbări importante în educație. Semestrele au fost înlocuite cu 5…
În ședința de Consiliu local de astăzi, consilierii locali au aprobat proiectul prin care Primăria Cluj-Napoca va premia și anul acesta elevii care au obținut media 10 la cele două…
Elevii care au susținut examenele de final de an la Evaluare Națională vor avea numele anonim, în urma procedurii, iar contestațiile se pot depune și online. Potrivit IȘJ Cluj, primele…
Prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2022-2023 a început și la Cluj, iar toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea la școala de circumscripție sunt înmatriculați…