Infectările în creștere duc cinci comune din județul Cluj, precum și orașul Huedin în scenariul roșu de funcționare începând de marți, 18 ianuarie. Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență…
Consiliul Județean Cluj a anunțat achiziția de noi echipamente medicale pentru Spitalul Orășenesc Huedin. Astfel, în cadrul instituției sanitare au fost livrate o stație centrală de monitorizare cu opt monitoare,…
Polițiștii clujeni din Huedin au anunțat că au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 27 de ani, depistat la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis…
Caz revoltător, în Cluj. Un bărbat, de 37 de ani care a pretins că este pastor penticostal a fost condamnat la 22 de ani închisoare după ce a fost acuzat…
La primele ore ale dimineții, la sediul PSD Cluj a ajuns demisia președintelui organizației PSD Huedin. Este vorba despre Marius Fărkaș, director peste cinci case de tip familial din Huedin,…
Conducătorul unui ansamblu de vehicule, în vârstă de 36 de ani, care se deplasa dinspre municipiul Oradea înspre Cluj-Napoca ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, vehicului părăsind partea…
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Huedin efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, în cadrul activităților fiind indisponibilizat un autoturism în valoare de aproximativ 90.000 de…
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat că este în procedură de finalizare concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct al unităților de învățământ de stat din județu…
Zilele trecute, un cetățean chinez a fost prins de polițiștii de la Huedin, în timp ce circula cu o mașină furată din Germania. Polițiștii au suspiciuni au autorul furtului ar…