
Un amendat depus de PSD la proiectul Legilor Educației presupune ca ședințele cu părinții să fie înregistrate la cererea profesorilor, dacă va fi nevoie. Potrivit Edupedu.ro, Partidul Social Democrat propune…

Vineri a fost votat de către parlamentari, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru introducerea unui amendament în proiectele legilor Educației prin care exmatricularea se poate aplica în cazurile…

Părinții care nu își duc copiii la școală să li se taie ajutorul social, este propunerea făcută de primarul Clujului, Emil Boc, care vrea schimbarea legislației privind acordarea acestui ajutor…

Ministrul Educaţiei a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024, iar vineri, într-o postare pe Facebook, a fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanţa de primăvară din…

Instituția Prefectului Clujuluu informează că la nivelul județului nu sunt unități de învățământ care să desfășoare activități didactice în imobile încadrate în clase de risc seismic. „În prima parte a…

Ministerul Educației a anunțat că au fost alocate, recent, încă 29 de posturi pentru cabinetele de asistență psihopedagogică în școlile din județul Cluj, care se adaugă la cele 87 deja…

Ministerul Educației a făcut un nou anunț cu privire la structura noului an școlar 2023-2024, care a fost modificată în cadrul Comisiei de dialog social, astfel că elevii vor avea…

Începând de astăzi, elevii vor intra în vacanţa de iarnă, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală în 9 ianuarie. A fost încheiat Modulul 2 din acest an…

Primăria Cluj-Napoca va introduce programul „O masă caldă” la încă două școli: „Traian Dârjan” și Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” pentru 626 elevi. Investiția se ridică la valoarea de 1,6 milioane…