, ,

Tot mai multe femei din Cluj sunt judecate pentru fapte de violență extremă. S-a întâmplat chiar de 8 martie

Posted by

Judecătorii de la Tribunalul Cluj au decis o femeie trimisă în judecată pentru tentativă de omor, să fie judecată pentru comiterea acestei infracțiuni

”Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpata Ploaie Eridenta, aflată în Penitenciarul Gherla, trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie sub forma tentativei de omor”, se arată în decizia Tribunalul Cluj, chiar de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii.

Și-a atacat iubitul

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Ploaie Eridenta a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie, sub forma tentativei de omor.

”În esenţă s-a reţinut faptul că această inculpate în seara zilei de 02.01.2023, în timp ce se afla în imobilul … unde locuieşte cu concubinul său, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de alcool, i-a aplicat acestuia în zona abdomenului două lovituri cu cuţitul, una dintre ele fiind parată de către persoana vătămată cu mâna, cauzându-i o plagă tăiată şi cealaltă lovind la nivelul hipocondrului stâng, sub rebordul costal, paramedian, cauzându-i leziuni ce necesită în total 20-25 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa”, se arată în rechizitoriu.

O altă femeie a fost condamnată la 15 ani de închisoare

Tribunalul Cluj a dispus, miercuri, 15 februarie 2023, condamnarea la 15 ani de închisoare, și executarea pedepsei într-un penitenciar de maximă securitate, a unei femei din Moldovenești, județul Cluj, în vârstă de 29 de ani.

Motivul crimei este unul incredibil. Szabo Kalatin este acuzată că și-a ucis soțul, într-un moment în care acesta ere prea obosit și nu a vrut să facă amor cu ea.

”S-a reținut, în esență, în actul de sesizare a instanței faptul că, în noaptea de 18/19.04.2022, în condiţiile în care soţia acestuia, inculpata Szabo Katalin, era în stare avansată de ebrietate şi dorea să întreţină relaţii sexuale, iar victima nu a dat curs cererii sale, fapt ce a stârnit nemulţumirea acesteia, inculpata Szabo Catalin l-a ucis pe soţul ei, ***, prin asfixiere mecanică, în timp ce se aflau în locuinţa lor din comuna Moldoveneşti”, se arată în sentința de condamnare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *