Vasile Dîncu, șef la PSD Cluj
De asemenea, o altă schimbare intervine la PSD Cluj. Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, va prelua interimar funcția de președinte al PSD Cluj.
Această organizație era condusă de Alexandru Cordoș, dar acesta va trece în funcția de secretar general.
Mișcările se pare că sunt abia la început și evaluările continuă în filiale, de la Suceava la Constanța nimeni nu va scăpa de analiza care trebuie să ducă la echipe puternice și fără ”blaturi” spre anul electoral 2024.
Din această funcție, Cordoș trebuie să organizeze alegerile locale și generale. Cel mai probabil el va candida pentru funcția de primar al Clujului, din partea PSD, într-un moment critic pentru partid. Ultimele sondaje de opinie realizate pe municipiul Cluj Napoca, arată că PSD se bucură de un imens scor electoral de șase la sută. Din această poziție, lui Dîncu îi va fi greu să îl bată pe Emil Boc sau pe oricare alt candidat, susținut de acesta.
Lui Dîncu i-a fost întinsă o capcană
Liderii de la Bucureșlti, din PSD, nu îl prea simpatizează Vasile Dîncu. Surse politice ne-au declarat că ”domn profesor” a fost impus în această funcție politică pentru a fi evaluat in urma unor alegeri locale.
”Până acum a făcut pe ideoogul partidului și a candidat pe liste, acolo unde a fost sigur ca va fi ales. Acum, trebuie să se bată cu Boc. Va fi testul lui de om politic, și anume de a participa, direct, într-o cursă electorală”, a spus un politician.
Lasă un răspuns