,

Cât a costat cursul de formare profesională făcut de șefa ISJ Cluj în Tenerife. A călătorit într-o insulă exotică pentru un curs de ”competențe digitale”

Posted by

Inspectoarea generală școlară de la ISJ Cluj, Marinela Marc s-a întors din Tenerife și a avut timp să ne răspunde la cererea de informații, prin care am cerut detaliile financiare legate de acest curs.

Marinela Marc a participat în perioada 8-12 august 2022, la un curs de formare profesională care a avut loc tocmai în Tenerife, insulele spaniole asaltate de sute de mii de turiști în fiecare an.

„În contextul mediatizării în presa locală și centrală a participării Marinelei Marc, inspector școlar general al IȘJ Cluj, la activitățile de formare profesională, în cadrul Mobilității Erasmus+ ,Tenerife, 8-12 august 2022, precizăm faptul că, în ultimii doi ani școlari, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj, împreună cu echipa de inspectori școlari au manifestat preocupare pentru dezvoltarea profesională a resursei umane, implicit pentru formare, în cadrul unor mobilități europene și internaționale, care să ofere perspectiva bunelor practici în educație prin schimburi de experiență relevante, în domeniul educațional”, aflăm dintr-un răspuns al ISJ Cluj.

Cât a costat deplasarea în Tenerife

Inspectoratul Școlar Cluj ne-a comunicat că deplasarea ocazionată de cursul de formare profesională a fost achitată din fonduri europene, și nu din bani de la bugetul de stat.

Cei de la ISJ Cluj ne comunică faptul că pentru fiecare profesor, din cei șase participanți, costurile legate de deplasare, cazare și masă au fost achitate din bugetul proiectului Erasmus, derulat de instituția școlară.

Mai mult, fiecare dintre cei șase profesori, dintre care patru sunt directori de școli, s-au achitat 275 de euro pentru transport, deși pare puțin probabil că un bilet pe ruta Cluj-Tenerife și retur ar costa această sumă.

În plus, fiecare dintre participanți a primit 160 de euro/zi, pentru cazare și masă și alți 80 de euro/zi, pentru taxa de curs.

Marinela Marc conduce acest proiect Erasmus +, care va are un număr de 17 ”mobilități”, adică vizite efectuate în altețări europene pentru a studia programa școlară și pentru ca profesorii români să se poata adapta modalităților moderne de predare la ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *