
CFR Cluj a suferit marți seara, 2 aprilie, una dintre cele mai mari umilințe din istoria clubului, fiind eliminată din Cupa României de divizionara secundă Corvinul Hunedoara, după un neverosimil…

Opoziția s-a retrezit la viață la Cluj-Napoca, iar conducerea filialei județene a USR i-a cerut demisia inspectorului școlar general al județului, Marinela Marc, membru al PNL Cluj, susținută de Emil…

Consilierului județean PNL Gheorghe Iancu i s-a cerut joi, 22 iunie, din nou, demisia din forul județean de către USR Cluj, pe motiv că liberalul clujean și-a votat fiul într-o…

USR Cluj îi cere demisia președintelui PNL Cluj, Daniel Buda, și excluderea sa din partid, după ce procesul pliantelor false s-a încheiat și PNL a încălcat legea. Reamintim faptul că…

O acțiune de protest a fost organizată de comunitatea Declic joi, 19 ianuarie, în faţa Palatului Cotroceni, la care au participat câteva zeci de persoane pentru a-i cere preşedintelui Klaus…

Clujeanul Vasile Dâncu și-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Apărării, după ce l-a anunţat pe premierul Nicolae Ciucă despre această decizie. „În cursul acestei dimineţi, am înaintat Prim…

Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, a spus joi că nu i-a cerut nimeni demisia în acest moment, dar spune că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă. Întrebat joi, la TVR…

Liberalul Sorin Cîmpeanu a anunţat că a decis, „din proprie iniţiativă”, să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei. Fusese acuzat că ar fi plagiat, într-un curs de specialitate, 92…

Agenţiile de turism din România susțin la unison că este nevoie de o schimbare cât mai urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) și îi solicită demisia de onoare…

Unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Viktor Orban și-a demisionat după ce premierul ungar s-a pronunţat împotriva devenirii unei „rase mixte”. Este vorba de Zsuzsa Hegedus, care îl…