Blocul construit de Digger Contractors SRL, care îi aparține lui Ovidiu Moldovan, zis Didu (foto jos), cunoscut mai degrabă sub numele de cameramanul lui Boc, a intrat în atenția inspectorilor…
Cameramanul lui Boc, devenit mare dezvoltator imobiliar, spune că este mândru că a ocupat această funcție. Dintr-o dată, având și un capital financiar demn de invidiat, după ce a fost…
În Apahida, pe strada Libertății, la numărul 188, se construiește un bloc de locuințe, lipit de trotuarul public. De altfel, cei care vor locui la etajele superioare ale clădirii vor…
Mai mulți locuitori din localitatea Apahida ne-au reclamat că gropile sunt la ordinea zile în străzile din localitate. Unul dintre nemulțumiți ne-a trimis și o poză din care rezultă că…
La fiecare final de săptămână, liniștea a mii de oameni care locuiesc în Dezmir și Sânnicoară, comuna Apahida, este grav tulburată de un avion de acrobație care decolează de la…
Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a organizat în data de 26 martie 2021, o dezbatere publică cu privire la înființarea unui sit Natura 2000, în zona comunei Apahida, o parte…
Școlile din comuna Apahida vor fi dotate la cu table inteligente, televizoare cu diagonală mare, retroproiectoare dar și PC-uri performantă. Toate astea pentru ca elevii să aibă acces la noile…
O femeie care locuiește în Florești a scris pe un grup de facebook că a fost atacată de un câine fără stăpân și sfâșiată cu colții. Luciana Filipan a fost…
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a declarat în această dimineață într-o intervenție la ZIUA LIVE că dezvoltatorilor imobiliari din comună le-au fost recomandat să ofere și altceva pentru ansamblul pe…
Pentru funcția de viceprimar la Apahida, PNL s-a milogit la propriu de primarul Grigore Fati, ales pe listele PSD, pentru a susține candidatul de dreapta. La alegerea viceprimarului comunei Apahida,…