
Numărul călătorilor transportaţi pe calea ferată în 2023 a crescut cu aproximativ 5% faţă de anul anterior, iar parcursul călătorilor a fost cu 5,8% mai mare, a anunţat luni CFR…

Începând de astăzi, 10 decembrie, a intrat în vigoare noul Mers al trenurilor 2023-2024. Acesta va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024. Potrivit noului plan al Mersului…

Un șofer inconștient a reușit o performanță absolut remarcabilă. A rupt ambele fire de înaltă tensiune de la calea ferată, cu un braț hidraulic montat pe camionul pe care îl…

O nouă grevă de avertisment se anunță vineri, 15 septembrie, între orele 7:00 şi 9:00, organizată de angajații de la Căile Ferate Române, au anunțat reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS)….

CFR Călători a anunțat că legitimaţiile de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată se vor elibera, începând cu data de 3 septembrie 2023, doar pentru elevi, iar pentru…

Un automotor ultramodern a fost filmat în cursul zilei de luni în timp ce pleca din Stația CFR Cluj Napoca, spre București, într-o cursă de probă. Din primele informații este…

Numărul de trenuri a fost suplimentată de către CFR Călători pentru zilele de 12, 13, 14 şi 15 august, cu ocazia minivacanței de Sfânta Maria. În zilele cu trafic crescut…