Candidatul independent la Primăria Florești, Daniel Meze, i-a adresat 10 întrebări punctuale și bine țintite candidatului PNL Bogdan Pivariu, care ocupă și funcția de viceprimar în cea mai mare comună…
Soțul deputatei Steluța Cătăniciu, Marius Florian Cătăniciu, are o leafă lunară de la stat de peste peste 10.000 de lei, la Hidroelectrica, iar familia sa a cumpărat 12 apartamente în…
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în intersecția de pe strada Victor Babeș din fața clinicii de Psihiatrie I. Accidentul a avut loc în jurul orei 6:35…
Două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate, în jurul orei 15.00, ca urmare a răsturnării unui autoturism pe centura de Ocolire Vâlcele-Apahida….
Uciderea copilului de opt ani, din Cluj Napoca, de către tatăl gelos pe noua relație a fostei soții, scoate la iveală faptul că avem o instituției a Poliției Române complet…
Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, primarul din Florești, Horea Șulea a fost chemat la audieri în scandalul amoros, în care a fost montată o…
În ultima vreme, lumea politică clujeană este animată la maxim de Pro România, filiala Cluj, condusă de politicieni care și-au dat demisia de la PSD și acum activează la Pro…