, ,

Profesorul Ioan Coman a primit titlul de doctor honoris causa la Chișinău. Un medic care a transformat școala clujeană de medicină

Posted by

În cursul zilei de azi, profesorul clujean Ioan Coman a primit titlul de Doctor Honoris Causa, la Facultatea de Medicină din Chișinău.

Ceremonia a avut loc în prezența unor personalități medicale din România și din Republica Moldova.

Profesorul doctor Ioan Coman este unul dintre cei mai cunoscuți medici în domeniul urologie din țara noastră.

El operează cu robotul medical Da Vinci, cazuri grele și complicate, și reușește să redea speranța unor pacienți care se află în stadii finale ale unor boli cronice.

sursa foto: Cristian Neciu

Este fondatorul chirurgiei robotice din România

În 2022, Ioan Coman spunea la o conferință medicală care a avut loc la Târgu Mureș, că, la ora actuală, chirurgia robotică din domeniului urologiei care se practică în România, este egală cu cea care se practică în cele mai mari centre medicale ale lumii.

Ioan Coman este considerat întemeietorul chirurgiei robotice din România.

”Sunt foarte fericit să particip la o astfel de manifestare sub egida Academiei şi a UMFST Târgu Mureş, despre tehnologie şi sănătate. E frumos atunci când tehnologia, ştiinţa, inovaţia, cercetarea e făcută în slujba omului. De aceea, toată această manifestare de mare amploare care se desfăşoară la Târgu Mureş, fiind destinată sănătăţii semenilor noştri, mă încântă şi m-a făcut să vin împreună cu echipa mea de la Spitalul Municipal din Cluj Napoca, de la Clinica Endoplus din Cluj şi de la Spitalul Sfântul Constantin din Braşov, să vin aici cu mare plăcere. Din punct de vedere al urologiei am o mare bucurie şi sunt sigur că şi confraţii mei din ţară subscriu la această afirmaţie, urologia românească este la standarde europene, atât ca şi dotare tehnică, sunt spitale care nu au nimic în minus faţă de orice alt spital din Europa, din academic sau din SUA, la fel şi formarea de cadre de specialitate, urologi, este la standarde”, spunea profesorul Ioan Coman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *