Angajații Regionalei de Căi Ferate Cluj Napoca au fotografiat dezastrul lăsat de călătorii care au circulat pe un tren regional, care asigura relația Câmpia Turzii Cluj Napoca. Fotografiile sunt explicite…
Compania Alstom va livra pe 25 noiembrie către România primul tren dintre cele 37 rame electrice RE-IR1, din contractul semnat în 2022, iar acesta va sosi la București, în perioada…
O nouă grevă de avertisment se anunță vineri, 15 septembrie, între orele 7:00 şi 9:00, organizată de angajații de la Căile Ferate Române, au anunțat reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS)….
Mai multe sute de călători care au circulat cu trenul IR 367, pe relația Oradea – Cluj Napoca, au fost lăsați să aștepte în câmp, în vagoanele încinse la temperaturi…
Universitatea Cluj a fost învinsă in extremis de concitadina din dealul Gruia, marea rivală CFR Cluj, scor 3-4 (2-1), în cadrul etapei a 6-a a Superligii, la capătul unui meci…
Mai multe zone din județul Cluj s-au aflat în cursul zilei de mierciro sub avertizare de cod roșu și cod portocaliu de vreme severă. În jurul orei 15.20, s-a trimis…
O nouă tentativă de fraudă a fost anunțată de CFR Călători privind un concurs fals pentru câştigarea unui card-cadou de transport pe calea ferată, la un preţ minim. Țeapa circulă…
Mai multe lucrări de menținere a siguranței circulației feroviare pe raza comunei Cojocna, iar între stațiile Cojocna și Tunel va fi închisă circulația rutieră, începând cu data de 3 mai….