Reprezentanții Poliției Cluj au susținut o conferință de presă, în cursul zilei de joi, unde au prezentat un plan de măsuri pentru prevenirea unor situații de risc, în școlile din…
În cadrul ședinței de Consiliul Local Cluj Napoca, primarul Clujului, Emil Boc a fost criticat că timp de 20 de ani, de când conduce orașul, nu a construită o școală…
În perioada 6-14 iunie 2023, respectiv 15 iunie – 31 august 2023, la Cluj se desfășoară înscrierile copiilor în unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar, pentru noul an școlar. Astfel,…
A fost întocmită de către Ministerul Educației vineri lista actualizată a unităților de învățământ cu risc seismic II, iar mai multe școli și grădinițe din judetul Cluj se află pe…
Instituția Prefectului Clujuluu informează că la nivelul județului nu sunt unități de învățământ care să desfășoare activități didactice în imobile încadrate în clase de risc seismic. „În prima parte a…
Primăria Cluj Napoca, condusă de marele strateg Emil Boc, nu a putut cheltui toți banii prevăzuți la capitolul investiții, în bugetul anului 2022. Din datele publice, mai exact din hotărârea…
Programul O masă caldă continuă și în acest an școlar la Cluj, iar elevii din șase școli din județ, dintre care doar două din municipiul Cluj-Napoca, vor beneficia de acest…
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj organizează în perioada ianuarie – martie 2022 o nouă etapă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar…
Inspectoratul Școlar Cluj a informat că în cursul acestei săptămâni, în școlile și grădinițele din județ, au fost aplicate 116.945 de teste rapide antigen SARS-CoV-2 cu probă din salivă. Testele…